Arhiepiscopia Bucureștilor

Biserica lui Hristos este vie, prezentă în comunități și în inimi: Binecuvântare de centru social la o parohie bucureșteană

Biserica lui Hristos este vie, prezentă în comunități și în inimi: Binecuvântare de centru social la o parohie bucureșteană
Foto creditZiarul Lumina / Mihnea Păduraru

„Efortul pe care l-ați făcut arată că Biserica lui Hristos este vie, este prezentă în comunități și în inimile dumneavoastră, pentru că ceea ce ați făcut și faceți, o faceți pentru Hristos și pentru semeni”, a spus Părintele Michael Tița, Vicar Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, duminică la Parohia Apărătorii Patriei I din Sectorul 4 al Capitalei.

Ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Părintele Vicar Eparhial a condus soborul care a oficiat Sfânta Liturghie și apoi a binecuvântat noul Centru Social-Pastoral „Sf. Ier. Mc. Teodosie de la Brazi, Mitropolitul Moldovei” al parohiei.

Liturghie și cuvânt de învățătură

Pr. Michael Tița a fost delegat de Patriarhul României să conducă soborul care a oficiat Sf. Liturghie și binecuvântarea centrului social al Parohiei Apărătorii Patriei I din Capitală duminică, 1 noiembie 2026. Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru

Din sobor au făcut parte Pr. Florin Nectarie Busuioc, Protopopul Sectorului 3 al Capitalei, și Pr. Ionuț Bărbulescu, Protopopul Sectorului 4 al Capitalei, care a rostit și cuvântul de învățătură despre Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr.

La finalul Liturghiei, Pr. Michael Tița a subliniat că, spre deosebire de bogatul nemilostiv, comunitatea parohială și-a arătat milostenia prin construcția centrului și va continua să facă faptele milei prin intermediul acestuia.

Distincții și diplome

Delegatul Patriarhului Daniel a înmânat diplome și distincții acordate de Patriarhul României. Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru

„Să vă răsplătească Dumnezeu pentru tot ceea ce ați făcut și faceți, pentru ca Biserica și parohia să dea o mărturie cât se poate de credibilă într-o lume în care egoismul și dorința de parvenire și îmbogățire, din păcate, își fac prezența atât de mult în societatea de astăzi!” a spus părintele vicar eparhial.

Delegatul Patriarhului României a înmânat ordine și distincții acordate de Preafericirea Sa lucrătorilor și sprijinitorilor parohiei.

Pr. Paroh Iulian Scoipan și Robert Grădinaru au fost distinși cu Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, iar Părintele Coslujitor Gheorghe Marian Ciorîță, preoții pensionari Constantin Duțu și Ionică Toma și Diac. Narcis Marian Buiu au primit Diploma cu medalie a Anului omagial 2026, al pastorației familiei creștine.

Ordinul „Crucea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu” a fost acordat Florentinei Ion, Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” domnilor Nicolae Daniel Raicu, Andrei Ciubăncan, iar prof. Andreea Pleciu a fost distinsă cu Diploma Comemorativă a Anului 2026, al sfintelor femei din calendar.

Un nou început

„Începe o nouă etapă”, a spus pr. paroh Iulian Scoipan duminică, 1 noiembie 2026. Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru

„Este o mare sărbătoare pentru noi astăzi, este o bucurie înmulțită, pentru că sunt roadele unor ani de trudă, de așteptare, de răbdare, de jertfă în primul rând – sunt aici adunate în distincții, dar mai ales în ceea ce se va vedea ca rod al muncii dumneavoastră, a tuturor, în noul centru social-filantropic pe care l-am construit împreună”, a spus Pr. Paroh Iulian Scoipan.

„De astăzi începe un alt proiect, începe o nouă etapă: până acum ne-am dorit și am zidit, acum avem și trebuie să facem”, a adăugat clericul, menționând că de acum comunitatea va avea nevoi de oameni implicați constant în continuarea lucrărilor ziditoare de suflet din comunitate: social-culturale și educațional-catehetice, precum și social-filantropice.

Noul centru omagiază un slujitor mărturisitor

Noul centru social va găzdui activitățile parohiei. Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru

În noul centru vor funcționa cancelaria parohială, noul pangar, cantina socială a parohiei, un cabinet de consiliere – cu perspectiva amenajării și a unui cabinet medical, precum și o sală multifuncțională care a primit numele unui fost slujitor al parohiei, Părinte Iulian Stoicescu.

Preotul mărturisitor a slujit la parohie în perioada 1944-1960, a fost arestat pe nedrept și deținut politic până în 1964, apoi a slujit la parohiile Mărțișor și Flămânda și, după mutarea la Domnul, trupul său odihnește în Cimitirul Parohiei Cărămidarii de Jos.

„De aceea, astăzi au fost invitați și au slujit cu noi părinții de la Parohiile Mărțișor și Cărămidarii de Jos, pentru că au vrut să fie părtași acestui moment de evocare la 30 de ani de la trecerea la Domnul a vrednicului Părinte Iulian Stoicescu, cel numit de însuși Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae un preot de foc”, a precizat părintele paroh.


Parohia Apărătorii Patriei I este pusă sub ocrotirea Sf. Ierarh Nicolae, a Adormirii Maicii Domnului și Sf. Ierarh Teodosie de la Brazi.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5