Aniversări și comemorări

Se împlinesc 12 ani de când Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a primit darul arhieriei

Se împlinesc 12 ani de când Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a primit darul arhieriei
Foto creditFotomontaj Basilica.ro

Vineri se împlinesc 12 ani de când Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a primit darul arhieriei.

Părintele Episcop vicar s-a născut în 13 noiembrie 1966 la Rădășeni – Fălticeni, județul Suceava, din părinții Miron și Elena Aioanei, a urmat Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, apoi a studiat Teologia Ortodoxă la facultățile de profil din București și Iași.

Activitatea academică și publicistică

A învățat limba greacă modernă (1995-1996) la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității din Atena, apoi a urmat cursuri de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patri­arhul” a Universității din București (2011-2014).

În 2014, a susținut doctoratul în Teologie cu o teză despre istoria așezămintelor românești de la Ierusalim, dezvoltată și publicată în 2014 la Editura Basilica a Patriarhiei Române, sub titlul „Așezămintele românești din Țara Sfântă”. Lucrarea i-a adus în 2018 Premiul „Dumitru Stăniloae” al Academiei Române.

De atunci, a avut o prodigioasă activitate publicistică, prin care face cunoscut cititorilor aspecte relevante despre istoria și spiritualitatea creștină.

Printre cele mai recente publicații ale Preasfinției Sale se numără „Dorul după Dumnezeu și biruința Crucii. File de Pateric românesc”, o carte în trei volume care cuprinde portrete ale unor mari monahi, unii dintre ei trecuți deja în rândul sfinților.

Din 2016 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar din 2022 și al Societății Scriitorilor Bucovineni.

Tunderea în monahism

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul s-a închinoviat în 1988 la Mănăstirea Neamț, iar în data de 1 februarie 1989, a primit tunderea în monahism, cu numele Timotei, de la Arhimandritul Bartolomeu Anania, viitorul Mitropolit al Clujului.

A fost hirotonit ierodiacon în 8 iunie 1989 și a devenit arhidiacon în 30 decembrie 1990, la Mănăstirea Văratic din județul Neamț. De atunci, și-a desfășurat activitatea la Catedrala Mitropolitană din Iași, ca arhidiacon al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a fost hirotonit ieromonah în 14 octombrie 1993, de sărbătoarea Sf. Cuv. Parascheva, la Catedrala Mitropolitană din Iași, iar în același an a fost ridicat la rangul de protosinghel.

În 24 martie 2002 a fost hirotesit arhimandrit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Activitatea administrativ-bisericească

În perioada 2001-2008, Preasfinția Sa a fost secretar la Sectorul Exarhat al Arhiepiscopiei Iașilor, apoi, din 2003, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor și responsabil cu activitățile culturale.

Între 2008 și 2014, a fost Exarh cultu­ral al Arhiepiscopiei Bucureștilor și Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale (2008-2014), iar în perioada 1 februarie 2014-15 ianuarie 2015 a fost reprezentant al Patriarhiei Române la Locurile Sfinte și superior al Așezămintelor Românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon.

Solida cultură bisericească l-a recomandat repetat ca membru al Comisiilor liturgice atât în Arhiepiscopia Iașilor, cât și în cea a Bucureștilor.

În 29 septembrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titulatura de Prahoveanul, iar hirotonia în arhiereu a avut loc în 30 octombrie 2014.

De atunci, este prezent în viața cultural-liturgică a Bisericii – mai ales în comunitățile din Arhiepiscopia Bucureștilor, oferind daruri spirituale, îndrumări practice și perspective valoroase asupra culturii creștine.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5