Arhiepiscopia Bucureștilor

PS Timotei Prahoveanul: Tinerii evlavioși și atenți ar putea privi la Sfânta Parascheva

PS Timotei Prahoveanul: Tinerii evlavioși și atenți ar putea privi la Sfânta Parascheva
Foto creditBASILICA / Mircea Florescu

„Tinerii evlavioși și atenți ar putea privi la Sfânta Parascheva. Proveniența ei dintr-o familie nobilă, dintr-o familie bogată, i-ar fi oferit altfel de perspective, dar ea a dorit în mod deosebit slujirea lui Dumnezeu”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, miercuri, la hramul Parohiei „Sf. Vineri” – Nouă din Capitală.

„Aceasta este cea mai mare virtute a unui nevoitor, să părăsești toate pentru dragostea lui Hristos.”.

„A dorit apoi să meargă pe urmele Domnului, ajungând în Țara Sfântă, în pustiul unde altădată Sfântul Ioan Botezătorul, Maria Egipteanca și alți mulți nevoitori au trăit. Dar atât de mare a fost nevoința ei, încât la un moment dat îngerul Domnului s-a arătat și i-a spus să se întoarcă în patria ei, pentru a-și încredința acolo sufletul lui Dumnezeu”, a amintit Preasfinția Sa.

O mare nevoitoare

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a vorbit despre viața Sfintei Parascheva, periplul moaștelor ei și aducerea lor la Iași.

Ierarhul a subliniat că în Grecia, în Țara Sfântă, în Cipru și în alte locuri sunt multe cazuri de sfinți care se bucură de multă cinstire în rândul credincioșilor, dar evlavia oamenilor față de Sf. Parascheva este cu adevărat deosebită.

„Pentru că nevoința Sfintei Parascheva a fost specială, uimitoare, dacă ni se îngăduie să folosim un astfel de cuvânt, și îngerii mirându-se de slujirea ei, de nevoința ei, de postul și de dragostea pe care le-a manifestat față de Dumnezeu”, a spus Preasfinția Sa.

Despre cinstirea sfinților

Ierarhul a menționat că evlavia oamenilor față de Sf. Parascheva a fost una permanentă și s-a rugat ca Dumnezeu să răsplătească celor care în aceste zile „au arătat o exemplară lecție de mărturisire a credinței”.

„Cinstirea sfinților și a sfintelor moaște nu este o inovație a acestor timpuri, este o încredințare că Dumnezeu lucrează prin cei bineplăcuți Lui”, a subliniat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

„Dacă veți asculta mărturisirile celor care trec pe la acești bineplăcuți ai lui Dumnezeu, pe la acești prieteni ai lui Dumnezeu, vom înțelege darul pe care Dumnezeu îl face celor aleși ai Lui.”

„Și parohia în care ne aflăm a primit un astfel de dar. În urmă cu aproximativ 25 de ani, parohia, în urma cererii adresate mitropolitului de atunci al Moldovei, patriarhul de astăzi al României, a primit un veșmânt care a acoperit pentru o vreme moaștele Sfintei Parascheva”, a precizat Preasfinția Sa.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și-a încheiat cuvântul de învățătură cu o rugăciune adresată sfintei pentru a le ajuta tuturor creștinilor care o cinstesc.


Din sobor au făcut parte: Arhim. Augustin Coman, consilier patriarhal la Sectorul relații creștine, interreligioase și comunități românești externe; Pr. Michael Tița, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor și slujitor al Parohiei „Sfânta Vineri” ‑ Nouă; Părintele Paroh Ciprian Mateș; Părintele coslujitor Valentin Fotescu; Arhid. Andrei Duță.

Vezi și:

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5