Numeroşi credincioşi au fost prezenţi duminică, 22 mai 2016, la resfinţirea Bisericii Sfântul Haralambie din Piatra Neamţ. Slujba de târnosire, succedată de slujba Sfintei Liturghii, a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează doxologia.ro
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a subliniat în cuvântul său, după citirea textului biblic din cadrul Sfintei Liturghii, cum poate fi biruită suferința.
„Lupta împotriva păcatului este platforma cea mai clară pentru ca omul să-și asume și să biruiască, în cele din urmă, suferința. O mare problemă în taina suferinței o găsim cu precădere în păcatul mândriei. Cel care este mândru suferă foarte mult în inima din cauza orgoliului, din cauză că nu acceptă un eventual eșec, din cauză că nu-l poate vedea pe celălalt crescând mai mult decât el în cele materiale sau în cele spirituale. Un Sfânt Părinte al Bisericii, Sfântul Siluan, l-a întrebat la un moment dat pe Dumnezeu: «Doamne, de ce sufăr atât de mult?». Știți care a fost răspunsul primit? «Suferi pentru că nu ești smerit». «Și ce să fac ca să nu mai sufăr?», a continuat întrebarea sfântul părinte. «Smerește-te și nu vei mai suferi», a fost răspunsul Domnului. Și spune Sfântul Siluan spre sfârșitul vieții sale că a încercat această doctorie – smerenia, și multă pace a găsit în sufletul său”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
La finalul Sfintei Liturghii, Pr. protopop Ioan Dogaru a dat citire hrisovului de sfinţire, după care Pr. paroh Teoctist Caia a mulţumit binefăcătorilor. De asemenea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a mulţumit enoriaşilor şi ctitorilor, oferind distincţii de vrednicie tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului la lucrările de abilitare și restaurare.
Pr. prof. Teoctist Caia, parohul bisericii Sfântul Haralambie, a primit a primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan Crucea Moldavă, cea mai mare distincţie a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, iar părintele coslujitor Marian Filip, misionar protopopesc, a fost hirotesit întru iconom stavrofor.