„Religia în şcoală, prioritate naţională“

Aproximativ 1.000 de persoane au participat duminica trecută la marşul „Religia în şcoală, prioritate naţională“, organizat la Suceava de Alianţa Bucovina Ortodoxă, împreună cu mai multe asociaţii. Demersul organizatorilor a fost susţinut şi de IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a declarat că „înscrierea elevilor la ora de religie e o mărturisire a Mântuitorului nostru Iisus în vremurile pe care le trăim astăzi“, informează Ziarul Lumina.

În Duminica Ortodoxiei, aproximativ 1.000 de părinţi, copii şi tineri, purtând în mâini icoane şi steaguri tricolore, s-au adunat în jurul amiezii în curtea Bisericii „Sf. Dumitru“ din Suceava, de unde au plecat în marş pe traseul Casa de Cultură, Biserica „Sfânta Înviere“, Biblioteca Judeţeană „I. G. Sbiera“, magazinul Bucovina, Palatul de Justiţie, parcul Universităţii „Ştefan cel Mare“, Spitalul Judeţean şi retur, pe acelaşi traseu, până la Biserica „Sf. Dumitru“. La manifestare au fost prezenţi şi zeci de preoţi, care au militat, de asemenea, pentru păstrarea orei de religie în şcoală şi, implicit, în educaţia copiilor şi adolescenţilor. Nu au lipsit de la manifestare pancartele cu mesaje pro ora de religie: „Religia în şcoală, prioritate naţională“, „Voievozii noştri au apărat creştinătatea Europei“, „Lăsaţi copiii să vină la ora de religie!“, „Omenirea este sociabilă şi religioasă de când o cunoaşte istoria“, „Poporul român s-a născut ortodox creştin“, „Ortodoxia este seva neamului românesc“, „Şcoala s-a născut în pridvorul Bisericii“ sau „Române, scoală, susţine religia în şcoală!“.

„Acţiunea s-a dorit a fi o sensibilizare a opiniei publice, a cetăţenilor, pentru ca aceştia, alături de noi, să facă demersuri pe lângă parlamentari, pentru ca ei să găsească formula cea mai bună prin care să nu ne discrimineze pe noi, majoritatea de peste 87%, dar să respecte şi decizia Curţii Constituţionale“, a declarat preşedintele filialei Suceava a Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie (APOR), dr. Valeriu Gavrilovici.

Ca organizatori, alături de Asociaţia Bucovina Ortodoxă, s-au mai implicat APOR-Suceava, ASCOR-Suceava, Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni“, Asociaţia „Sfântul Ioan cel Nou“, precum şi alte fundaţii şi organizaţii care îşi doresc ca religia să rămână obiect de studiu în aria de educaţie a şcolii româneşti.

Comentarii Facebook


Știri recente