PS Varlaam Ploieșteanul către absolvenții teologi: sunteți chemați să depuneți mărturie despre adevărul de credință

Studenții Facultății de Teologie Ortodoxă din București, promoția 2023, au avut vineri festivitatea de absolvire și depunerea jurământului de credință în Paraclisul „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina”.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, împreună cu decanul și preoți profesori ai facultății de teologie.

În predica rostită la finalul slujbei, Preasfinția Sa le-a spus studenților teologi că „în această lume, dumneavoastră sunteți chemați să depuneți mărturie despre adevărul de credință descoperit nouă în Legea Veche prin profeți, iar în vremurile cele de pe urmă prin Însuși Fiului Dumnezeu făcut om”.

„Pentru această lucrare anevoioasă trebuie o pregătire foarte serioasă, o pregătire care să nu se limiteze doar la cunoștințele de teologie. Ca acestea să fie bine promovate, avem nevoie de cunoaștere în domeniul comunicării, al psihologiei, al sociologiei și așa mai departe”, a subliniat Episcopul vicar patriarhal.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a încheiat predica felicitând studenții absolvenți: „Vă felicităm din toată inima, vă dorim mult ajutor de la Dumnezeu, multă înțelepciune pentru a vă forma pe tot parcursul vieții dumneavoastră și vă dorim să nu uitați niciodată, indiferent ce veți face, că sunteți absolvenții unei școli de teologie”.

Înainte ca absolvenții să depună jurământul de credință, a fost oficiat un Te Deum pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de studenții teologi.

Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a înmânat o icoană cu Maica Domnului, studentului Teodor-Alexandru Vulcan, șef de promoție al secției Teologie Pastorală. Icoana a fost dăruită de starețul Efrem al Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos conform anunțului făcut în toamna anului 2022 la conferința susținută la Palatul Patriarhiei.

La finalul slujbei, studenții împreună cu preoții profesori au mers în Amfiteatrul „I. G. Coman” unde a avut loc festivitatea de absolvire.

Vezi mai multe fotografii în galeria foto.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Comentarii Facebook


Știri recente