PS Varlaam Ploieşteanul a hirotonit un diacon pe seama Parohiei „Sf. Antonie cel Mare” – Titan

Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a hirotonit la Mănăstirea Antim din Capitală, sâmbătă, 9 aprilie 2022, un diacon pe seama Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare” din cartierul bucureștean Titan, Protoieria Sector 3 Capitală.

Noul diacon, Vasile‑Robert Nechifor, este redactor în cadrul „Ziarului Lumina” al Patriarhiei Române.

Despre noul diacon, Preasfinția Sa a subliniat că lucrează de mulți ani la cotidianul Patriarhiei Române și s‑a remarcat prin seriozitate.

În timpul studiilor la seminarul teologic și la facultatea de teologie a avut un interes deosebit pentru acumularea cunoștințelor teologice, ca să devină un bun slujitor al lui Hristos. Ne‑am bucurat că i‑a fost alături familia, în frunte cu tatăl, care este preot”.

„Parohia Sfântul Antonie cel Mare – Titan desfășoară activități filantropice, catehetice și, fără îndoială, părintele Vasile‑Robert Nechifor va fi de mare folos prin implicarea în aceste acțiuni”.

„Felicităm din toată inima familia părintelui diacon și o apreciem pentru că l‑a crescut într‑un mod frumos și evlavios pe băiatul ei și l‑a îndrumat spre cea mai frumoasă și înaltă slujire, și anume slujirea lui Dumnezeu, a Bisericii și a credincioșilor”, a spus PS Varlaam Ploieșteanul.

În partea a doua a omiliei rostite la biserica menționată, Episcopul vicar patriarhal a îndemnat ca aceste două săptămâni care au mai rămas până la praznicul Învierii Domnului să le trăim în mare intensitate duhovnicească și în mulțimi de rugăciuni.

Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente