PS Varlaam a slujit la Schitul românesc Prodromu, de Sărbătoarea Icoanei Prodromiţa

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a slujit în noaptea de 24 spre 25 iulie la Schitul românesc Prodromu, în ziua de cinstire a Icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa” de la Muntele Athos.

Din soborul de slujitori au făcut parte Arhim. Atanasie Prodromitul, starețul așezământului monahal, şi Arhim. Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Naționale, informează Ziarul Lumina.

În cuvântul rostit la eveniment, Episcopul vicar patriarhal a precizat că românii au mare evlavie la Icoana „Prodromiţa”.

„Mă bucur să găsesc aici, pe lângă ostenitorii acestui sfânt așezământ, o mulțime de pelerini veniți din toate colțurile țării, probabil și din străinătate, lucru care arată de ce mare evlavie se bucură Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromița, atât aici la locul pentru care a fost zugrăvită și a fost așezată acum aproape 160 de ani, dar, aşa cum a spus părintele stareţ,  pentru toată lumea, mai ales pentru țara noastră”.

„Este cunoscut faptul că în foarte multe biserici și mănăstiri din România se află copii foarte fidele și foarte frumos împodobite ale acestei icoane făcătoare de minuni și toate sunt cercetate de credincioși și credincioase cu foarte multă evlavie. Părintele stareț Atanasie a putut vedea cu proprii ochi evlavia bucureștenilor care vin în număr foarte mare și se roagă înaintea Icoanei Prodromița care se află în Paraclisul Catedralei Naționale”.

„De asemenea, faptul că pelerinii vin pe tot parcursul anului la Schitul românesc Prodromu se datorează în primul rând moaștelor Sfântului Ioan Înaintemergătorul, dar și acestei icoane făcătoare de minuni, care încă din anul 1863 a fost zugrăvită și adusă aici, săvârșind o mulțime de minuni pe traseul pe care l‑a urmat (Iaşi-Galaţi-Huşi-Brăila) şi aceste minuni pe care le-a săvârşit atunci oamenii le păstrează şi astăzi în memorie. De aceea, au şi încredere foarte mare atunci când îngenunchează înaintea acestei icoane sau când citesc acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa”, a subliniat Preasfinţia Sa.

PS Varlaam Ploieşteanul a participat la sărbătoarea athonită în calitate de delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Schitul Prodromu (adică al Înaintemergătorului) este cel mai cunoscut loc de nevoinţă al monahilor români din Sfântul Munte Athos.

Aşezământul se află la capătul răsăritean al peninsulei Athos, în zona pustnicească numită Vigla, între Marea Egee, la răsărit, şi vârful Athonului, la apus. Detalii, aici.

Foto credit: Schitul românesc Prodromu

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente