Să-I mulțumim lui Dumnezeu mai mult, i-a îndemnat PS Timotei pe românii din Spania și Portugalia

„Să încercăm să-I mulțumim lui Dumnezeu mai mult și să trăim mai aproape de El”, i-a îndemnat pe românii din diaspora Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, în noaptea dintre ani.

Preasfinția Sa a explicat rânduiala liturgică a Bisericii la cumpăna dintre ani și sensul duhovnicesc al acestui moment: „Așa cum este rânduiala, la cumpăna dintre ani se săvârșește Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru a încheia anul care trece și a începe noul an împreună cu Hristos”.

Vorbind despre fragilitatea omului fără sprijinul lui Dumnezeu, ierarhul a arătat că adevărata cădere începe atunci când omul se îndepărtează de viața duhovnicească: „Cădem atunci când uităm de Dumnezeu, iar ridicarea noastră vine prin credință, smerenie și rugăciune”.

De asemenea, Episcopul Timotei a atras atenția asupra nevoii de a cultiva mulțumirea, nu doar cererea, în relația cu Dumnezeu: „De multe ori cerem lui Dumnezeu lucruri materiale, uitând să-I mulțumim pentru viață, pentru familie, pentru sănătate și chiar pentru încercări, prin care ne aducem aminte de neputința noastră și de ajutorul Său”.

Îndemn la recunoștiință

Episcopul Spaniei și Portugaliei a subliniat că rugăciunea de la începutul noului an este atât un act de mulțumire, cât și o încredințare a vieții în mâinile lui Dumnezeu, îndemnând la recunoștință pentru toate cele trăite în anul care s-a încheiat.

„Îi mulțumim Mântuitorului pentru toate cele bune și cele mai grele din anul care a trecut și Îl rugăm să ne întărească în anul ce vine, dăruindu-ne putere și înțelepciune pentru a depăși ispitele și încercările vieții”.

Slujba Acatistului Mântuitorului Hristos a fost săvârșită în noaptea dintre ani la Catedrala Episcopală „Întrarea Maicii Domnului în Biserică” din Madrid, începând cu ora locală 23.00.

Foto credit: Episcopia Spaniei și Portugaliei


Știri recente