Episcopul Siluan al Ungariei a vorbit joi la Simpozionul Internaţional de Teologie „Pastorația românilor din afara României: responsabilitate eclesială și unitate etnică”, organizat la Palatul Patriarhiei, despre comunitatea românească din Ungaria la trecut, prezent și viitor.
Evenimentul se desfăşoară în perioada 8-11 decembrie 2021 în format hibrid, cu participare fizică sau online, prin respectarea normelor și măsurilor de siguranță impuse de legislația în vigoare.
Tema susţinută de Episcopul Ortodox Român al Ungariei a fost intitulată: „Comunitatea ortodoxă românească din Ungaria: trecut, prezent și viitor și importanța Bisericii Străbune în menținerea identității naționale și spirituale a membrilor ei și în relațiile dintre cele două State: România și Ungaria”.
Ierarhul a explicat că prezența românilor pe teritoriul de astăzi al Ungariei și mai ales în părțile ei de Răsărit, este veche, după cum atestă și unii istorici recenți, aparținând românilor din Ungaria, și anume Dr. Gheorghe Santău, în cartea sa intitulată: „Cercetări istorice pentru folosul românilor din Ungaria”, tipărită la Baia Mare, în anul 2005.
„Acesta citează, la rândul său, din cartea istoricului Nicolae Drăgan („Românii în veacurile IX-XIX”, apărută la București, în 1933) și afirmă că în timpul renumitului Attila, adică încă din secolul al V-lea, românii trăiau deja în părțile Panoniei și erau păstori. Panonia a fost locuită anterior de triburile ilirice și celtice și a fost cucerită de romani în secolul I înainte de Hristos. Iar în secolul al IX-lea după Hristos, ea a fost ocupată de unguri, populație migratoare, care după cucerire, a întemeiat aici nucleul statului feudal maghiar. La sosirea lor în Câmpia Panoniei, aceasta se numea „pășunea romanilor”, astfel încât putem spune că ei au aflat deja aici o populație românească, amestecată cu triburile slave, după cum atestă documentele și cronicile vremii și chiar și Cronica lui Anonimus, notarul Regelui maghiar Bela al IV-lea”.
„Bineînțeles că există și alte teorii, adoptate de istoriografia maghiară actuală și anterioară, care accentuează varianta imigraționistă și consideră că românii care trăiesc astăzi în Ungaria ar fi venit în aceste locuri cel mai devreme la începutul secolului al XVII-lea și până în secolul al XIX-la, de fapt după ocupația otomană a acestor ținuturi (dintre 1526, după bătălia de la Mohacs și până în 1699) și mai ales după retragerea lor, când locurile ar fi fost pustiite și aveau mare nevoie de repopulare”, a subliniat Părintele Episcop. „Dar însuși călătorul turc Evlia Celebi consemnează faptul că în a doua jumătate a secolului al XVII-lea a găsit români, maghiari și alte naționalități, prin orașele Ineu, Arad, Giula și până spre nord de Oradea”.
„Această teoria imigraționistă și a colonizării românilor doar din secolul al XVII-lea, în părțile Ungariei, este contrazisă și de atestările documentare ale localităților în care trăiesc români, de-a lungul graniței de est a Ungariei, începând din secolele XII-XIII, sau și mai vechi, dar și de bisericile ortodoxe românești de lemn, sau de pământ, care sunt mai vechi decât cele de zid, existente până în ziua de astăzi și care au 200-300 de ani vechime. Sau de consemnarea, din manualul de IBR, al vrednicului de pomenire Părinte Profesor Academician Dr. Mircea Păcurariu, care în anul 1651, îl menționează pe Mitropolitul Sofronie, al cetăților Lipova și Giula (Gyula), lucru ce înseamnă că aici exista deja o formă bisericească de organizare ortodoxă românească și că Mitropolitul de la Lipova îi avea în purtarea sa de grijă și pe românii ortodocși din Giula”.
PS Siluan precizează: „Chiar dacă în majoritatea lor, românii erau oameni simpli, păstori, sau iobagi și munceau pe terenurilor conților și ale grofilor maghiari, totuși ei existau, aveau limba, credința, tradițiile și obiceiurile lor, iar toate acestea erau românești și asemănătoare cu cele ale fraților lor din vecinătate, de dincolo de graniță și ei se aflau în purtarea de grijă a Bisericii Ortodoxe Române, care îi ajuta în mod esențial să își păstreze identitatea națională și spirituală și toate aceste valori”.
„Astăzi, românii ortodocși din Ungaria, aflați în părinteasca purtare de grijă a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria și a Patriarhiei Române, trăiesc în douăzeci și una de Parohii și 16 filii, situate în principal în trei județe (Bichiș-Békés, Ciongrad-Csongrád și Bihorul Unguresc-Hajdú-Bihar), dar și la Budapesta și Seghedin-Szeged și dispun de o Episcopie, cu sediul la Giula, unde sunt și sediile principalelor instituții ale românilor din Ungaria și de patru așezăminte monahale românești: Centrul Eparhial din Giula, care funcționează cu statut de mânăstire, Așezământul Monahal Românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” din Budapesta, Mânăstirea ”Adormirea Maicii Domnului” de la Săcal și Paraclisul Episcopal de la Bichiș”, a subliniat Episcopul Ortodox Român al Ungariei.
Referatul Preasfinţiei Sale poate fi lecturat integral aici.
Simpozionul Internaţional de Teologie „Pastorația românilor din afara României: responsabilitate eclesială și unitate etnică” este organizat de Patriarhia Română, prin Sectorul Teologic-Educaţional, în cooperare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din București, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte.
Citeşte şi: Patriarhul Daniel a deschis simpozionul dedicat pastorației românilor din afara țării
Foto credit: arhivă Basilica.ro
Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica
