„În decursul istoriei, omenirea a primit multe vești însemnate, dar cea mai frumoasă şi mai importantă veste pe care a primit-o vreodată, nu este alta decât aceea pe care a primit-o Fecioara Maria de la Arhanghelul Gavriil, și anume vestea cea bună a Întrupării Fiului lui Dumnezeu”, a subliniat Episcopul vicar patriarhal în predica rostită de sărbătoarea Bunei Vestiri.
Preasfinția Sa a oficiat luni Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Anton” – Curtea Veche din Capitală, care și-a serbat hramul istoric.
În predica rostită la slujbă, ierarhul a evidențiat importanța întrupării Mântuitorului Iisus Hristos în pântecele Fecioarei Maria.
„Astăzi, de hramul acestei venerabile biserici a Capitalei, prăznuim sărbătoarea care ne aduce aminte de marea dragoste a lui Dumnezeu pentru omenirea căzută în păcat. Acest eveniment este începutul mântuirii noastre; acum a fost schimbat cursul omenirii şi s-a împărţit istoria în două: înainte de Hristos şi după Hristos”.
Preasfințitul Părinte Paisie a explicat că „termenul de Buna Vestire are acelaşi înţeles cu termenul Evanghelie din limba greacă. Sărbătoarea aceasta însă nu este doar o Evanghelie (veste bună) către Maica Domnului, ci şi o Evanghelie despre Maica Domnului”.
„Învățăm că sărbătoarea de astăzi, deşi se numeşte Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, este şi o sărbătoare a Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că astăzi Domnul este zămislit, iar nouă luni mai târziu vom sărbători Nașterea Sa. Aşadar, Cel ce a binevoit a Se întrupa pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, trebuie sărbătorit în primul rând”.
Smerenia Maicii Domnului
Episcopul vicar patriarhal a evidențiat că „din sărbătoarea de astăzi învățăm cât de mare este smerenia Maicii Domnului. Când vede că Dumnezeu lucrează în viaţa ei pentru mântuirea lumii, se supune voinţei lui Dumnezeu şi zice: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”(Luca 1, 38)”.
„Învățăm că Sfânta Fecioară Maria este venerată ca cea dintâi dintre toţi sfinţii, fiind mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii.
„Cinstirea ei fiind inaugurată de însuşi Arhanghelul Gavril, care a salutat-o prin cuvintele: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei! (Luca 1, 28). Deci, noi oamenii am învăţat să o cinstim pe Maica Domnului, de la îngeri!”, a argumentat Preasfinția Sa.
Ierarhul a spus că „învățăm apoi de ce la slujbele Bisericii noastre, îndată după ce preaslăvim pe Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, zicând: slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, spunem întotdeauna: şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin, şi cântăm apoi o cântare închinată Maicii Domnului. Aceasta pentru că Maica Domnului este cea mai aproape de Sfânta Treime, de vreme ce Unul din Sfânta Treime, Dumnezeu Fiul, S-a Întrupat din ea”.
La finalul predicii, Preasfințitul Părinte Paisie a îndemnat: „Să o cinstim pe Maica Domnului aşa cum a făcut-o Arhanghelul Gavriil şi toţi îngerii, să învăţăm de la Maica Domnului smerenia şi să avem nădejdea că Dumnezeu lucrează totdeauna spre binele nostru, chiar dacă noi nu înţelegem totdeauna taina marilor bucurii sau taina marilor încercări prin care trecem”.
Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru