PS Macarie: Trebuie să dăm și acest examen al încercării. În comuniune, nu în izolare sufletească

După slujba oficiată duminică în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Stockholm, Episcopul Macarie le-a vorbit celor prezenți despre modul în care trebuie să dăm examenul încercării acestei pandemii de coronavirus.

„Este crucial să trecem acest examen, lepădând toate iluziile, toate ocupațiile inutile, deșarte, care nu sunt esențiale vieții noastre în Hristos. Să îi asistăm religios și social pe cei care sunt neputincioși și însingurați și să îi încurajăm arătându-le că suntem împreună, laolaltă, în comuniune și nu în izolare sufletească, pe corabia mântuirii care este Biserica”, a transmis ierarhul.

La predică, Preasfinția Sa a ilustrat încurajările către credincioși printr-o pildă:

„Pe vreme de furtună, un vapor era amenințat să se cufunde. Toți călătorii priveau cu groază în fața morții, numai un copilaș era liniștit, spunând: «Nu mi-e frică, deoarece la cârma vaporului este tata!» Era copilașul căpitanului vasului. Așadar și noi suntem laolaltă în corabia Bisericii traversând marea învolburată a acestei lumi și trebuie să fim liniștiți, deoarece la cârma corabiei Bisericii este Tatăl nostru, este Preamilostivul Dumnezeu”.

Episcopul Europei de Nord a îndemnat la respectarea măsurilor impuse de statele scandinave, dar a subliniat totodată importanța oficierii Sfintei Liturghii.

„Ne conformăm regulilor de igienă și sănătate publică transmise de autorități însă, nu încetăm săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii. Liturghia este slujită și va fi slujită în forme adecvate situației, în duhul eshatologic al creștinilor din vechime. Atunci când va înceta Liturghia, va înceta și istoria acestei lumi și va veni sfârșitul. Liturghia ține România! Liturghia ține Scandinavia! Liturghia ține întreaga lume!”

„Așadar, să fim plini de curaj și de compasiune asemenea prietenilor slăbănogului din Capernaum, după cum am auzit în Evanghelia care s-a citit astăzi la Dumnezeiasca Liturghie, și să îi ridicăm pe targa rugăciunii pe toți cei aflați în suferință și în nevoi, aducându-i înaintea Mântuitorului Hristos, Doctorul sufletelor și a trupurilor noastre”.

Credincioșii si copiii prezenți la Sfânta Liturghie au primit la final cărți de folos duhovnicesc din partea Părintelui Episcop.

Foto credit: Episcopia Europei de Nord

Comentarii Facebook


Știri recente