Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, l-a pomenit, împreună cu un număr mare de credincioși, pe Sfântul Rege și Mare Mucenic Olav, sărbătorit pe 29 iulie.
Potrivit Episcopiei Europei de Nord, PS Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, acolo unde se păstrează un fragment din moaștele Sfântului Olav.
Ierarhul a fost asistat în slujire de preotul suedez Serafim Smensgård și de părintele Ovidiu Bacalu, preot și medic în Laponia.
PS Macarie a subliniat faptul că Sfântul Rege Olav și soția sa reprezintă nu doar un model de conducători ci și pildă pentru viața de familie.
„Sfântul Mare Mucenic Olav și soția sa Binecredincioasa Estrida au fost nu doar conducători ci și părinți duhovnicești ai unui neam. Prin rugăciune și pilda vieții lor au ajutat și ajută pe cei care se sfințesc și se desăvârșesc în viața de familie”, a spus Preasfinția Sa.

Un conducător luminat
Sfântul Olav a fost conducătorul care i-a creștinat pe vikingi, botezând poporul și propovăduind cuvântul lui Hristos.
Asupra Norvegiei s-au ridicat pretențiile Regilor Danemarcei și Angliei, care i-au atras de partea lor pe păgânii din această țară.
Sfântul rege a fost nevoit să părăsească Norvegia în anul 1028, fugind prin Suedia spre Novogrod, în Rusia, unde a fost bine primit de către Marele Cneaz Iaroslav cel Înțelept.
La 29 iulie 1030, Olav și armata sa depășită numeric s-au luptat la Stiklestat, lângă Trondheim, cu trupele daneze unite cu cele ale rebelilor norvegieni. În timpul luptei, regele a căzut sub lovitura de secure a unui rebel păgân, rostind cuvintele: ‘O, Doamne, mântuiește!’.
Foto credit: Episcopia Europei de Nord






