PS Andrei: Demonii nu se tem de cuvinte, ci se tem de smerenie

PS Andrei - Mănăstirea Sita Buzăului

În Duminica a IV-a din Postul Mare, Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit la Mănăstirea „Schimbarea la Față” din Comuna Sita Buzăului, Covasna. Preasfinţitul Părinte Andrei a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare împreună cu soborul mănăstirii, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În cuvântul din 26 martie 2017, ierarhul a făcut referire la pericopa evanghelică în care este relatată vindecarea fiului lunatic şi a evidenţiat importanţa credinţei şi a postului în viaţa oamenilor.

Mântuitorul Hristos întărește credința tatălui, apoi vindecă pe fiul suferind. Pe tată îl vindecă de îndoială, iar pe copil de boală și pe ucenici de nepricepere și de neosteneală, a subliniat Preasfinţia Sa.

Demonii sunt alungați numai cu rugăciune și post, ei nu se tem de cuvinte, ci se tem de smerenie și de prezența lui Dumnezeu în om. Vă îndemn, iubiți frați și surori, ca în această perioadă a Postului Mare să vă spovediți curat și să vă împărtășiți cu Sfintele Taine, a spus Ierarhul.


Duminica trecută a fost închinată Sfântului Ioan Scărarul. Acesta s-a născut în 30 Martie 649 în Palestina. La vârsta de 14 ani a intrat ca viețuitor în Mănăstirea Sfânta Ecaterina din muntele Sinai. Om al rugăciunii și al meditației duhovnicești, sfântul Ioan a scris cartea numită Scara virtuților, împărţită în treizeci de capitole – trepte ale desăvârșirii. Este numit dascăl al pocăinței.

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente