Preasfințitul Părinte Ambrozie a sărbătorit duminică 20 de ani de la întronizarea ca Episcop al Giurgiului, în prezența Secretarului de Stat pentru Culte, Ciprian Olinici.
PS Ambrozie a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din Giurgiu, împreună cu un sobor de preoți și numeroși credincioși.
„Duminica a Mariei Egipteanca, a cincea din Postul Mare, are pentru mine o însemnătate aparte. În duminica aceasta, acum 20 de ani, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist care mi-a fost părinte duhovnicesc, ocrotitorul și învățătorul meu, m-a instalat canonic și statutar, aici, la Giurgiu, în Episcopia pe care Sfântul Sinod a înființat-o”.
„Sfânta Maria Egipteanca este un simbol, de la care am învățat și învăț continuu. Cred că pentru fiecare dintre noi este un exemplu de căință, regret, pentru păcatele pe care le-a făcut înainte să-L cunoască pe Dumnezeu, pe Maica Domnului”, a spus Preasfinția Sa.
Lumina care nu se stinge niciodată
La eveniment a luat parte și Secretarul de Stat pentru Culte, Ciprian Olinici, precum și reprezentanții autorităților locale.
În cuvântul său, Secretarul de Stat a afirmat că prin activitatea sa, PS Ambrozie a adus județului Giurgiu „lumina care nu se stinge niciodată”.
„Vreme de 20 de ani, adevărata lumină, cea care nu se stinge niciodată, a luminat aici la Giurgiu, iar Preasfinția voastră, prin vocația de a fi păstor ați reușit să păstrați flacăra credinței în acest loc binecuvântat”, a subliniat Ciprian Olinici.
Secretarul de Stat pentru Culte a remarcat și îmbogățirea patrimoniului cultural, istoric și edilitar al Eparhiei.
„M-am bucurat de fiecare dată când v-am întâlnit să descopăr o persoană preocupată de umanitatea din noi, un ierarh uman, înțelegând mereu că de fapt, darul pe care Dumnezeu îl oferă este tocmai capacitatea noastră de a privi către celălalt ca om, ca dar”, a mai adăugat Ciprian Olinici.
Părinte și ctitor al Episcopiei Giurgiului
Arhim. Teodor Șerban, vicar eparhial, a remarcat realizările Preasfințitului Părinte Ambrozie, în cele două decenii de slujire.
„Cei 20 de ani trecuți de la întronizarea Preasfinției Voastre vă confirmă ca părinte și ctitor al Eparhiei Giurgiului. Părinte pentru că în toți acești ani ați arătat celor din jur iubire jertfelnică, bunătate, răbdare, iertare și multă generozitate. Grija părintească o vedem oglindită în comportamentul cotidian, în relația cu colaboratorii, în cea cu preoții de la parohii, în cea cu monahii din mănăstiri, ori în cea cu simplii credincioși”.
„Ctitor pentru că în toți acești ani s-au realizat multe și frumoase zidiri: s-au înființat noi vetre monahale, s-au zidit biserici noi și s-au restaurat cele istorice, s-au înființat numeroase centre social-filantropice și pastoral-culturale și de asistență medicală. Patrimoniul eparhiei a sporit, asemenea marilor eparhii”, a precizat părintele vicar în mesajul său.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitului Părinte Ambrozie i s-a decernat titlul de „Cetățean de Onoare” al Municipiului Giurgiu.






