Devenind simbolul biruinței vieții asupra morții, prin cruce s-a realizat purificarea, luminarea, transfigurarea materiei. Prin Crucea lui Hristos s-a produs o înnoire a creației, care a despărțit existența omului și a lumii de păcat. În lumina Crucii, toate sunt noi și dau slavă lui Dumnezeu. „Păsările, ce se scoală de dimineață, spune Tertulian, se înalță spre cer, își întind aripile, în locul mâinilor, în forma crucii, și par că intonează ceva, ca o rugăciune.” Această mărturisire a naturii adusă în numele Crucii reiese și dintr-una din cântările de la Mineiul pe luna septembrie, din ziua a 14-a: „Să se bucure toți copacii dumbrăvii, pentru că li s-a sfințit firea de la săditul lor, Hristos, Cel ce a fost răstignit pe lemn.” Odată cu sfințirea lemnului crucii prin sângele Mântuitorului, această sfințire s-a comunicat tuturor copacilor din lume, căci ei prin natura lor întrețin viața, iar prin harul Crucii potențează spiritualitatea credincioșilor. Crucea, ca „Pom al vieții”, poartă și odrăslește viață. Așadar, Crucea se găsește la întâlnirea dintre om și lume, pentru ca omul să nu absolutizeze creația. Prin Cruce creația devine transparentă pentru Dumnezeu. Părintele Dumitru Stăniloae subliniază că „Sfânta Cruce, cu cele două linii ale ei, una verticală și una orizontală, produce o tăietură în toată realitatea creației, prin care se vede Dumnezeu, Cel de dincolo de ea, dar străbătând prin ea.” Prin Cruce Domnul ni Se comunică pe Sine, umplând natura de prezența Lui. Prin Cruce creația nu doar că își recapătă capacitatea de mediu prin care Dumnezeu se descoperă în rațiunile Sale, dar în același timp împiedică alipirea omului de cele văzute ca de o ultimă realitate și, prin aceasta, leagă existența omului de Dumnezeu. Crucea ne amintește mereu de condiția noastră de creatură a Părintelui ceresc.
Mai multe informații în Ziarul Lumina.
