Prezența Editurilor Patriarhiei Române la Bookfest

Două noi apariții editoriale ale editurilor Patriarhiei Române au fost lansate astăzi, 1 iunie 2012, în cadrul Salonului internațional de carte Bookfest: Pr. Dr. Nicolae Dascălu, „Parabola făcliei aprinse. Comunicare religioasă în era informațională” și Octavian Dumitru Marinescu, „Mănăstirea Văcărești din București, de la origini până astăzi”.

Primul volum este unic pe piața de carte religioasă din România, oferind o perspectivă științifică asupra relației dintre religie și mijloacele moderne de comunicare:

„Imaginea matematică a parabolei în general și cum comunicăm partea tehnică aceasta este structura cărții. Adică, se poate identifica cum construim mesajul, cum transmitem mesajul, aceasta fiind strategia de comunicare, și partea tehnică”, a spus Lect. Univ. Dr. Laurențiu Tănase de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.

„Este o carte care a apărut ca rod fericit dintre două domenii. Este vorba de domeniul mass-media, domeniu pe care autorul îl cunoaște foarte bine, și domeniul teologic. Această întâlnire între conștiința religioasă și mijloacele de comunicare în masă se regăsește explicitată în modul cel mai convingător în cartea despre care vorbim”, a explicat Cons. Vasile Bănescu, Directorul Editurilor Patriarhiei Române.

Autorul volumului, Pr. Dr. Consilier patriarhal Nicolae Dascălu a precizat: „Am ales ca supratitlu pentru această carte formula ‘Parabola făcliei aprinse’ tocmai pentru a face o trimitere către mesajul principal al cărții. Mesajul principal este acela că prin mas-media, ca și prin toate celelalte mijloace de comunicare, Biserica are de transmis o Lumină, Lumina lui Hristos care luminează tuturor. Rolul mass-mediei bisericești este acela de a fi un sfeșnic pentru Lumina lui Hristos, pentru Lumina Preasfintei Treimi, pentru Lumina pe care o poartă mereu Biserica”.

Și cea mai nouă lucrare monografică apărută la editura Basilica a fost lansată la Bookfest. „Mănăstirea Văcărești din București, de la origini până astăzi” îl are ca autor pe Octavian Dumitru Marinescu.

Prezentarea a fost făcută de d-nul acad. Emilian Popescu: „Recomand această carte nu numai istoricilor, dar și oamenilor de cultură pentru că găsesc aici informații foarte importante în legătură cu viața religioasă și culturală a Țării Românești din secolul al XVIII-lea și jumătate din secolul al XIX-lea”.

„Fiind un subiect destul de delicat despre care nu s-a mai scris, mai ales în perioada anilor ’50-’90, a fost destul de greu, dar ne-am îndreptat atenția spre arhivă și spre izvoare unde am găsit suficient material pentru a realiza această lucrare. Ea s-a întins pe parcursul studiilor de doctorat, pe parcursul a șase ani de zile, dar ca și lucrare a durat patru ani de zile”, a declarat pentru TRINITAS TV Octavian Dumitru Marinescu, autorul cărții.

Salonul internațional de carte Bookfest continuă până duminică. Publicațiile editurilor Patriarhiei Române pot fi consultate și achiziționate în Pavilionul C4-C5, Standul C41.

Salonul internațional de carte Bookfest este la cea de-a VII-a ediție și este găzduit, în perioada 30 mai – 3 iunie, de Complexul Expozițional Romexpo din Capitală.

Comentarii Facebook


Știri recente