Prezenţă arhierească la mănăstiri din judeţul Mehedinţi

La sfârșitul acestei săptămâni, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va efectua vizite pastorale la trei așezăminte monahale mehedințene. Cu acest prilej, Preasfinția Sa va săvârși Sfânta Liturghie arhierească în bisericile mănăstirești, a precizat Cătălin Cernătescu.

Chiriarhul locului va întreprinde vineri, 27 februarie 2015, o vizită pastorală la Mănăstirea Mraconia de pe clisura Dunării. Preasfinţitul Părinte Nicodim va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, şi va binecuvânta obştea aşezământului monahal.

În următoarea zi, sâmbătă, 28 februarie 2015, Preasfinţia Sa se va afla la Mănăstirea „Sfânta Ana” din Orșova. La ctitoria ziaristului Pamfil Șeicaru, Sfânta Liturghie arhierească va începe în jurul orei 9:30.

În prima duminică a Postului Mare, pe 1 martie, credincioşii mehedințeni sunt poftiți la o altă vatră monahală mehedințeană. De această dată, Părintele Episcop se va afla la Mănăstirea Topolnița, ctitorită de Sfântul Nicodim de la Tismana. După ceremonia euharistică se va săvârși o altă slujbă specială, de binecuvântare a semințelor ce vor fi sădite în acest an.

Comentarii Facebook


Știri recente