Preoteasă în raiul bucovinean. Daniela Ceredeev spune că a fi profesor în rural este o binecuvântare

Daniela Ceredeev, Inspector școlar pentru disciplina Religie (Suceava) și profesor decorat de Președintele Iohannis, spune că nu numai elevii învață de la profesori, ci și profesorii de elevi. Ea a explicat pentru Basilica.ro ce a învățat de la elevi săi. A lucra în mediul rural poate deveni o binecuvântare, spune ea.

Cel puțin așa a fost în cazul său, afirmă preoteasa: Bucovina și bucovinenii care sfințesc locul i-au oferit „șansa de a trăi umăr la umăr cu o spiritualitate profundă și cuminte”, jucând un rol esențial în devenirea ei personală și profesională.

Preoteasă în raiul din inima Bucovinei

Basilica.ro: Care este cel mai dificil aspect al calității de soție de preot? Dar cel mai frumos? Care este rolul preotesei în comunitate?

Daniela Ceredeev: Drumul meu inițiatic a început pe meleagurile Bucovinei în luna mai a anului 1996, când, împreună cu soțul meu, preot, am ajuns în satul Ciumârna, comuna Vatra Moldoviței, un loc despre care am spus atunci că e unul în care Cerul s-a rătăcit și a uitat drumul întoarcerii la Sine. Un sat de huțuli, răsfirat pe creste molcome, acolo de unde poți mângâia și stelele cu mâna.

Mi-am asumat atunci, din convingere și de drag, o anume formă de apostolat, aceea de a-i ajuta pe cei de aici să se descopere, să se dezvăluie lumii în întreagă frumusețea și complexitatea lor sufletească, să învețe să se arate lumii exact așa cum sunt, să învețe încrederea de sine și să lupte pentru reușita lor în viață. Am știut că le pot fi dascăl și prieten, mentor și model, prietenă și soră și mamă. Și m-am străduit să nu-i dezamăgesc.

Acum știu că tot ceea ce am devenit în ultimii 24 de ani se datorează și locului binecuvântat în care am ajuns să fiu dascăl. Raiul acesta din inima Bucovinei, unde am avut șansa de a trăi umăr la umăr cu o spiritualitate profundă și cuminte, în care – ca în mai toate satele noastre – oamenii pot și știu „să sfințească locul”.

Laureată a Premiului „Mentor pentru Excelenţă în Educaţie” din 2015. Foto credit: Fundaţia pentru Comunitate

Nu-mi permit să dau sfaturi, dar pot împărtăși din convingerea mea; a fi dascăl într-o școală din mediul rural poate deveni o binecuvântare. E nevoie doar de pasiune și de convingerea că poți deveni zâmbetul lui Hristos pentru copii, pentru oameni.

Cât despre rolul preotesei în comunitatea parohială… uneori, este chiar mai greu de purtat decât misiunea preotului, deoarece acesta are un anumit statut, nu trebuie să și-l câștige, pe când preoteasa trebuie să dovedească mai mereu că merită să fie model pentru ceilalți, că poate fi mamă, soție și profesionistă în același timp. Dacă preotul are armura duhului, preoteasa e privită cumva mai laic, deoarece oamenii au tendința de a vedea și de a amenda aproape orice.

Ce a învățat de la elevi

Basilica.ro: Lucrați de peste două decenii în învățământ și v-ați început activitatea într-un sat modest. Din experiența dumneavoastră, care sunt cele mai importante nevoi ale copilului la care poate răspunde un profesor?

Daniela Ceredeev: Sunt profesor de peste 25 de ani și mă conving zilnic că Cerul m-a iubit atunci când mi-a încredințat această șansă. Iubesc oamenii, îmi iubesc profesia și fiecare copil pe care îl întâlnesc este pentru mine o minunată și irepetabilă lecție de viață. O spun mereu. Sunt un om egoist.

Îmi place să văd în jurul meu copii și oameni fericiți și-mi place și mai mult ca fericirea lor să mi se datoreze și mie. Tocmai de aceea, sunt foarte atentă la sufletele copiilor și am mare grijă de ceea ce ei descoperă și învață și trăiesc în fiecare clipă, în fiecare zi.

Cred că fiecare copil are nevoie de un profesor care să i-L arate pe Iisus Hristos, prin tot ceea ce este, prin ceea ce spune și face. Îi rog de fiecare dată pe colegii mei profesori să facă acest lucru pentru copiii care le sunt încredințați într-o inegalabilă operă de slujire.

Pentru că Iisus înseamnă, mai înainte de toate, iubire. Cu asupră de măsură și inegalabilă iubire. Și cred că acesta este și singurul răspuns la întrebarea pe care mi-o adresați. Oare iubirea nu poartă în ea răspunsul la toate?

Copiii le sunt încredințați profesorilor într-o inegalabilă operă de slujire, afirmă inspectorul școlar. Foto credit: Facebook / Daniela Ceredeev

Și-l am acum în minte și pe Ionuț, pe care – de altfel – îl voi duce cu mine viața toată pentru ceea ce am învățat de la el. Urma să celebrăm un mare clasic român, îi rugasem pe copii să memoreze câteva versuri, eram foarte preocupată ca întreg programul să decurgă impecabil, iar el, copilul docil și atent și atât de prezent de fiecare dată, nu-și învățase poezia.

Și mi-a răspuns stingher și trist: „Am tăiat lemne aseară până târziu și nu mi-a mai rămas timp să învăț și poezia.” Acela a fost momentul în care mi-am făgăduit că niciodată, dar niciodată, elevii mei nu vor pleca din clasă cu lecția neînvățată.

Sau mă gândesc la Cristina. O minunăție de copilă, în care pare că Cerul și-a ascuns seninul și liniștea și frumusețea delicată. Mi-a scris cândva: „Când eram mai mică nu știam mai nimic și, când ați apărut în viața mea ca un uragan, am început să iubesc școala și să-mi doresc să fiu tot mai bună”. Apoi și-a continuat mărturisirea: „Mi-ați luminat ochii!”.

M-a înduioșat gândul ei și mi-am crescut încă o dată încredințarea că a fi prezent permanent în viața și în sufletul și în mintea unui copil poate fi extrem de dificil, de solicitant, dar e așa de bine și de frumos! Cristina mea a fost în anul ce-a trecut chiar premiantă.

Aud mereu, și nu e tocmai și convingerea mea, profesori care spun că sunt prietenii elevilor lor. Cred că, dacă acesta ar fi fost rostul profesorilor, ar fi primit un alt nume. S-ar fi putut numi dintru început prieteni, nu-i așa? Dar profesorul poate și e de dorit să rămână în limitele demnității impuse lumii de Iisus, desăvârșitul Învățător.

„Credința e cel mai frumos mod de viață”

Basilica.ro: Ce rol joacă credința în formarea copiilor?

Daniela Ceredeev: Ați putea spune că e exaltare în ceea ce spun, dar credința e cel mai frumos mod de viață. Cu atât mai mult pentru un copil. Mi-a plăcut mult o afirmație a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, aceea că educația are o dimensiune universală. Or, tocmai credința e cea care poate consacra universalitatea educației.

Iar dacă ar fi să privim educația și ca proces, în termeni de competențe, credința chiar poate atinge fiecare dintre cele trei nivele:

  • a ști (a avea cunoștințe),
  • a ști să faci (a deține abilități),
  • a ști să fii (a trăi prin prisma unor netrecătoare atitudini și valori).
Decorată de Președintele Iohannis în 2016. Foto credit: Ziarul Lumina

Familia e „piatra din capul unghiului”

Basilica.ro: Cum poate familia să contribuie la formarea caracterului copiilor? Oferiți-ne câteva exemple.

Daniela Ceredeev: Familia e „piatra din capul unghiului”. Adevărata Școală și adevărata Biserică încep în familie și de desăvârșesc apoi, în fiecare dintre noi, prin educație.

În cel mai recent volum semnat de IPS Părinte Calinic, „Familia și filantropia – două instituții divino-umane”, la care, de altfel, am mai făcut referire, se regăsește ideea aceasta a echilateralității familie-școală-biserică în devenirea umană și în aspirația noastră firească spre desăvârșire. Și, în interiorul acestei echilateralități, iubirea ce are în ea nostalgia veșniciei. Și voi cita:

„Ca fundament al comuniunii familiale, iubirea este cea care îi dă ceea ce numim forța creatoare a acesteia, deoarece dinamizează toate energiile și îmbogățește ființa și viața omului, împlinind-o, dar și orientând-o spre chemarea de a se împărtăși de viața cea veșnică. Prin urmare, familia (…) trebuie să rămână sanctuarul în care arde necontenit flacăra de aur a vieții acelei sfinte așezări dumnezeiești.”

Cum poate familia să rămână într-o astfel de demnitate? Cred că răspunsul e la fiecare dintre noi. Copilul învață făcând. Nu doar vorbindu-i despre rugăciune îl vom învăța măiestria și liniștea dialogului cu Hristos, ci îngenunchind împreună cu el, lângă el. Și cât de mare poate fi omul care știe să îngenuncheze lângă un copil!

Am putea să-i vorbim neîntrerupt unui copil despre cât de tare te înalță generozitatea și omenia. Dar dacă mâna lui nu va fi aceea care să ofere pâinea grijii față de cei din jur, experiența lui va rămâne de suprafață. Și nu pot să nu mă gândesc și la felul în care putem fi lângă copii atunci când descoperă bucuria ce se ascunde în fiecare carte.

Dacă am ști să le spunem copiilor că „zece oameni care citesc aceeași carte citesc, în fapt, zece cărți diferite” poate că i-am convinge mai ușor că acolo se găsesc răspunsuri pentru fiecare dintre noi.

Daniela Ceredeev, extrase din biografia profesională:

  • Inspector școlar pentru disciplina Religie al județului Suceava (prezent)
  • Profesor titular religie/limba şi literatura română
  • Directoarea Liceului Tehnologic „Vasile Cocea” Moldoviţa (2017-2020)
  • Membru in Consiliul Consultativ al disciplinei Religie (2009 – 2014)
  • Membru in Consiliul Consultativ al disciplinei Limba şi literatura română (2010 –  2014)
  • Metodist – Limba şi literatura română, IŞJ Suceava (2010 – prezent)
  • Metodist – Religie, IŞJ Suceava (2012 – prezent)
  • Profesor mentor pentru inserţia profesională a profesorilor/cadrelor didactice stagiari/stagiare (2012 – prezent)
  • Metodist Educaţie permanentă, IŞJ Suceava (2016 – prezent)
  • Membru al corpului naţional de experţi în management educaţional
  • Formator național Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED, Ministerul Educației Naționale, Cod SMIS 118327
  • Formator al Casei Corpului Didactic ”George Tofan” Suceava – E-PROFI, Educație prin PROgrame de Formare Inovative pentru resurse umane calificate și motivate în județul Suceava – Cod SMIS 107116
  • Formator al Organizației Salvați Copiii România, Medierea conflictelor în mediul școlar
  • Coordonator al Centrului Nouă ne Pasă – Moldovița
  • Coordonator al Centrului pentru performanță școlară în rural – Moldovița
  • Fondator și coordonator al Centrului pentru Inovație, Voluntariat și Inițiativă Comunitară – CIVIC Jr Moldovița

Vezi și:

Foto credit: Facebook / Daniela Ceredeev

Comentarii Facebook


Știri recente