Prea mult ni se tot amintește de valuri care vin asupra noastră: Mitropolitul Teofan la hramul Seminarului de la Neamţ

Mitropolitul Teofan a îndemnat să medităm „la ceea ce se întâmplă cu viața noastră și cu viața lumii” şi să avem credinţă că în faţa oricărui val vom avea o stâncă de apărare prin ajutorul sfinţilor. Sfatul a fost adresat joi, la hramul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ.

„Aproape prea mult ni se tot amintește de valuri și valuri de multe feluri, care vin asupra noastră. Și este adevărat – că de la păcatul lui Adam și până astăzi, valuri de ispite și încercări au venit asupra noastră și asupra lumii. Când vorbim de val, vedem un torent de apă care risipește totul în calea sa”, a precizat mitropolitul.

El a sfătuit să avem nădejde şi să cerem, în ispite, ajutorul divin, pentru că atunci când „înaintea valului se ridică o stâncă, un stejar sau o mână întinsă care te ajută, valul trece și tu rămâi nevătămat”.

„Ce este această stâncă, ce este acest stejar, această mână întinsă? Sunt sfinții lui Dumnezeu, pe care suntem chemați să-i urmăm în viața noastră”.

Înaltpreasfinţia Sa a explicat cum putem beneficia în viaţa noastră de ajutorul sfinților, „coloana de rezistență, de care atingându-ne, rămânem nevătămați în fața ispitelor”.

„Prin patru lucruri: citind viețile lor, pentru ca Slava Împărăției Cerurilor să pătrundă și în viața noastră. Apoi, cinstindu-le Sfintele icoane și, văzând chipul lor cel plin de Duhul, să încercăm să râvnim puțin către asemănarea cu ei. În al treilea rând, închinându-ne Sfintelor Moaște pline de Duhul Sfânt, să tindem să îl dobandim și noi, iar în al patrulea rând, mergând în locurile în care au vietuit ei, așa cum astăzi ați venit dumneavoastră”.

Totodată, ierarhul a evidenţiat vituţile specifice Sfântului Ioan Iacob, patronul spiritual al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ.

„Privind la Sfântul Ioan, observăm la el trei lucruri: dragostea de Dumnezeu, dragostea de oameni și rugăciunea fierbinte. Având acestea, oricât va fi valul de mare, noi nu ne temem pentru că suntem creștini”.

La hramul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ au slujit Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Episcopul Macarie al Europei de Nord, informează Doxologia.

Înaltpreasfinţia Sa l-a hirotesit iconom stavrofor pe părintele Marius-Gabriel Brumă, profesor la seminarul nemţean, iar Oltia Mihoc, bibliotecara instituţiei de învăţământ, a primit distincția mitropolitană „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru mireni.

Piatra de temelie a bisericii seminarului nemţean a fost aşezată în anul 1994 de Patriarhul Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Lăcaşul de cult a fost sfinţit în anul 1997 de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu împreună cu un sobor de ierarhi.

Foto credit: Doxologia.ro

Comentarii Facebook


Știri recente