Eparhii

PS Visarion la hramul unei biserici din Babadag: Sfântul Mucenic Dimitrie ne îndeamnă la păstrarea credinței

basilica.ro
PS Visarion la hramul unei biserici din Babadag: Sfântul Mucenic Dimitrie ne îndeamnă la păstrarea credinței
Foto creditFacebook / Episcopia Tulcii

„Sfântul Mucenic Dimitrie ne îndeamnă la păstrarea credinței, apărarea ei și la stăvârșirea faptelor celor bune evanghelice”, a spus Episcopul Visarion al Tulcii luni, la hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Babadag, județul Tulcea.

Preasfinția Sa a evidențiat exemplul de credință al Sfântului Dimitrie și cinstirea de care acesta se bucură în întreaga lume creștină. Ierarhul l-a descris pe ocrotitorul bisericii drept „un sfânt care se bucură în întreaga creșinătate de o cinstire deosebită”.

Episcopul Tulcii a subliniat că urmarea exemplului Sfântului Mare Mucenic Dimitrie presupune nu doar păstrarea și apărarea credinței, ci și împlinirea faptelor bune, „în așa fel încât să ne arătăm și noi că suntem ucenici ai Mântuitorului nostru, Iisus Hristos”.

Ierarhul a amintit și de istoria orașului Babadag, arătând că este o așezare „în care au viețuit de-a lungul timpului români și alte popoare conlocuitoare, în pace și liniște”.

Totodată, Episcopul Visarion a evidențiat importanța bisericilor din Babadag pentru viața spirituală a credincioșilor, care participă la slujbele săvârșite în duminici și sărbători.

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Babadag a fost construită între anii 1903 și 1923.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5