Eparhii

Biserica „Sf. Dimitrie” din cartierul Cazărmii, Caransebeș, și-a serbat hramul: PS Lucian a evidențiat hărnicia comunității

Alexandru Boboc
Biserica „Sf. Dimitrie” din cartierul Cazărmii, Caransebeș, și-a serbat hramul: PS Lucian a evidențiat hărnicia comunității
Foto creditEpiscopia Caransebeșului

Preasfințitul Părinte Lucian a evidențiat luni hărnicia membrilor Parohiei „Sf. Dimitrie” din cartierul Cazărmii, Caransebeș, cu ocazia serbării hramului.

„Avem aici preoți destoinici și harnici, care își iubesc turma cea cuvântătoare încredințată spre păstorire, dar avem și credincioși care sunt sensibili la nevoile și problemele bisericii. Dacă anul trecut comunitatea euharistică din această parohie s-a ocupat cu finalizarea lucrărilor interioare și exterioare, în acest an s-au axat pe amenajarea și înfrumusețarea curții bisericii, mai ales că avem în imediata apropiere și o școală”, a subliniat Episcopul Lucian al Caransebeșului.

Ierarhul a amintit că în lăcașul de cult al parohiei se desfășoară deseori ora de religie, în cadrul căreia profesorii le prezintă elevilor elementele iconografice și arhitecturale ale bisericii.

„Îi mulțumim Domnului pentru toate și îl rugăm pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie să ocrotească această parohie, dar și cetatea Caransebeșului, așa cum ocrotește de peste 1700 de ani cetatea Tesalonicului”.

La slujbă au participat autorități locale, precum și numeroși credincioși din parohie, dar și din întreg municipiul Caransebeș. În contextul Anului Omagial al pastorației familiei creștine, o familie credincioasă din parohie a primit mai multe daruri din partea Episcopului Lucian.

Piatra de temelie a Bisericii „Sf. M. Mc. Dimitrie și Izvorul Tămăduirii” a fost pusă în anul 2005.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5