Prăznuirea Sfântului Apostol Timotei

Biserica Ortodoxă face pomenirea la 22 ianuarie a Sfântului Apostol Timotei, informează TRINITAS TV. Însoțitor al Sfântului Apostol Pavel în multe din călătoriile misionare ale acestuia, Timotei este menționat pentru prima dată în Noul Testament, în timpul celei de-a doua vizite a Apostolului Neamurilor la Listra, unde a și fost convertit.

A plecat cu Sfântul Pavel în călătoria din Frigia, Galatia și Misia, a ajuns în Troa, Filipi și Berea. Apoi l-a însoțit la Atena, iar de aici a fost trimis împreună cu Sila în misiune în Tesalonic. Ultima dată îl găsim în Corint, împreună cu Apostolul Pavel. Mai este menționat după câțiva ani, ca fiind alături de neobositul propovăduitor în Efes, de unde a fost trimis în misiune în Macedonia. Mai apoi, l-a însoțit pe Sfântul Pavel în Asia, unde a rămas pentru o vreme. Când însă Sfântul Apostol Pavel a fost întemnițat la Roma, Timotei se afla de asemenea închis.

Conform tradiției, Sfântul Apostol Pavel l-a hirotonit pe Timotei ca episcop de Efes în anul 65, după ce Sfântul Ioan Evanghelistul fusese exilat în insula Patmos. În anul 80, pentru că a încercat să oprească o procesiune păgână cu idoli, Episcopul Timotei a fost bătut, târât la marginea drumului și ucis cu pietre. În secolul al IV-lea, moaștele sale au fost aduse în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol.

Biserica Ortodoxă îl numără pe Sfântul Timotei printre Cei 70 de Apostoli trimiși de Domnul Iisus Hristos să propovăduiască Evanghelia. Două cărți din Noul Testament poartă numele său, reprezentând cele două scrisori trimise de Sfântul Apostol Pavel: Epistolele I și II către Timotei.

Comentarii Facebook


Știri recente