Pr. Bogdan Ivanov despre Drumul Domnului și al nostru în Săptămâna Pătimirilor

Într-un editorial semnat pentru Radio Renașterea, Părintele Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Clujului, abordează Săptămâna Sfintelor Pătimiri precum „un exerciţiu de trăire, de empatie a creştinului cu Dumnezeiescul Învăţător, dar şi de parcurgere a unei etape de timp esenţiale timpul lui sacru”.

Părintele spune că „aceste câteva zile premergătoare Sfintelor Paşti sunt şi un bun prilej de stabilire a priorităţilor şi de a alege cum să ne pregătim pentru sărbătorirea Învierii Domnului”.

Ne pregătim pentru bucurie, dar mai întâi gustăm din durere, aşteptăm biruinţa vieţii, dar trecem prin durerea şi înfrângerea cel puţin aparentă a morţii.

Clericul aduce în discuţie şi inconsistenţa naturii umane, a lipsei de recunoştinţă faţă de binefecătorul ei şi, mai ales a uşurinţei cu care omul uită binele făcut.

„Procesul şi pătimirea Domnului din Joia Mare ne arată că de la entuziasmul orb şi până la ură nu este decât un pas, că mulţimea care îşi salută victorios binefăcătorul se poate întoarce împotriva lui într-un timp foarte scurt dacă este manipulată. Peste toate acestea ne arată că frica paralizează orice sentiment uman şi orice urmă de solidaritate”.

„Singurătatea Domnului în timpul patimilor Sale ne arată că până şi Dumnezeu se poate întrista mai ales atunci când omul uită atât de uşor făcut. Şi sunt convins că acesta este cel mai mare păcat”.

Despre Vinerea Mare, pr. Bogdan Ivanov precizează că „este momentul tristeţii maxime, trăit prin inima Maicii Sfinte care ne cheamă la solidaritate cu suferinţa Fecioarei şi la gesturi de mângâietoare umanitate, precum aducerea florilor sau plângerea acestei dureri”.

„Moartea este sentimentul că numai solidaritatea îl poate învinge şi din înfrângere îl poate transforma în biruinţă”.

„Sâmbăta Sfintelor Paşti”, spune părintele, „este tainicul moment în care doar tăcerea întregii făpturi te poate face să auzi că deja, în adâncurile iadului, a început învierea”.

„Această zi este una a tăcerii desăvârşite şi a reculegerii în faţa mormântului sfânt, rearticulat în mod real în altarul fiecărei biserici, din care va răsări învierea într-o revărsare de imne şi lumini”.

În ceea ce priveşte Învierea mult aşteptată, părintele afirmă că „la capătul acestui drum (…) ni se prezintă drept garanţia cea mai spectaculoasă pe care Domnul ne-o face că moartea nu există şi că dincolo de aparenţa înfrângerii, moartea aduce deja germenii noii vieţi”.

„Dar să nu uităm totuşi că pentru a ne bucura de Duminica Învierii trebuie să trecem prin Joia nerecunoştinţei, prin Vinerea înmormântării şi prin Sâmbăta tăcerii, alături de Domnul, dar şi de fiecare semen al nostru”, concluzionează părintele.

Foto credit: Radio Renaşterea

Comentarii Facebook


Știri recente