Credincioșii parohiilor „Sf. Trei Ierarhi” din Piacenza și „Sf. Ambrozie” din Milano au participat săptămâna trecută la o conferință duhovnicească susținută de pr. Athanasie Ulea, medic psihiatru și psihoterapeut. Tema abordată a accentuat relația între vinovăție și responsabilitate, ca urmare a iertării, un pas esențial în vindecarea sufletească.
Evenimentul a fost organizat de pr. Grigore Catan, paroh al comunității din Piacenza. În calitate de invitat, pr. Athanasie Ulea a răspuns frământărilor participanților, având competența necesară ca profesor și doctor în medicină, medic psihiatru și psihoterapeut.
În cadrul reuniunii, părintele Athanasie a subliniat că vinovăția este o povară permanentă, care apasă greu asupra sufletului.
Tulburarea de resentiment posttraumatic
Potrivit părintelui medic Athanasie, tulburarea de resentiment posttraumatic apare atunci când indivizii se raportează greșit la vinovăția altora, adesea ca urmare a unor situații de viață percepute ca umilitoare sau nedrepte.
Resentimentul post-traumatic poate fi tratat prin schimbarea perspectivei, relativizarea propriilor dorințe și credințe. O altă soluție propusă de pr. Athanasie este empatia.
Iertarea
În alocuțiunea sa, părintele Athanasie a explicat iertarea ca proces lăuntric, care se desăvârșește în timp, și eliberează individul de ură și durere, făcând loc lucrării lui Dumnezeu. Ea nu este un semn de slăbiciune, ci o dovadă a biruinței iubirii asupra orgoliului.
Cele trei etape ale acestui proces sunt: volitivă, cognitivă și emoțională, ultima reprezentând iertarea deplină, esențială pentru stabilitatea relațiilor și pentru vindecarea rănilor relaționale.
Relația între iertare și împăcare
În ceea ce privește relația între iertare și împăcare, duhovnicul medic a menționat că trebuie să iertăm mereu, dar să rupem relația cu cei care nu se căiesc, pentru a nu facilita degradarea acestora.
Părintele Athanasie Ulea a explicat că nu trebuie să oferim cele sfinte celor care nu le merită, pentru a nu risca să fie disprețuite sau ca aceștia să ne facă și mai mult rău.
De asemenea, a precizat că, deși suntem îndemnați să iertăm „de șaptezeci de ori câte șapte”, trebuie totuși să rupem relația cu cei care nu se căiesc, după prima și a doua mustrare, conform învățăturii din Matei 18:15-17.
Finalul conferinței a fost marcat de următoarele cuvinte ale pr. Athanasie:
„Deși prietenii te pot ajuta și pot purta împreună cu tine neputința ta, totuși tu însuți trebuie să te ridici din păcatele tale, trebuie să te lepezi de ele pentru a-ți reface sănătatea sufletească și trupească, pentru a-ți reface relațiile sociale deteriorate de păcat”.
La Biserica Așezămintele Brâncovenești – Domnița Bălașa din București va avea loc în data de 3 aprilie, la ora 18:00, o conferință susținută de părintele protosinghel dr. Athanasie Ulea, consilier eparhial și medic psihiatru.
Foto credit: Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord






