Peste 80 de persoane din Parohia Braniștea, județul Dâmbovița, au primit sâmbătă consultații medicale gratuite.
Acțiunea a făcut parte din Campania „Sănătate pentru sate” și s-a desfășurat cu sprijinul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale.
Investigațiile au fost efectuate de medici specialiști în medicină internă, oftalmologie, pediatrie, cardiologie, gastroenterologie, psihiatrie, ginecologie și urologie. În plus, pacienții au putut să efectueze investigații EKG și ecografii.
De asemenea, în cadrul campaniei de „Prevenire și depistare a cancerului de col uterin”, mai multor femei li s-a efectuat gratuit testul Babeș-Papanicolaou.
Acțiunea din Parohia Braniștea a reprezentat prima inițiativă desfășurată în cadrul Campaniei „Sănătate pentru sate” în județul Dâmbovița, deschizând drumul pentru viitoare activități similare în comunitățile Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Pe această cale, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale, Dănuț Prună, și-a exprimat mulțumirea cu privire la activitatea din parohia dâmbovițeană, despre care a spus că a fost un adevărat succes.
„Campania «Sănătate pentru sate» a fost un succes în județul Dâmbovița, aducând servicii medicale gratuite comunității din Braniștea, contribuind astfel la îmbunătățirea sănătății comunității”.
„Această acțiune subliniază importanța accesului la servicii medicale de calitate în zonele rurale”, a adăugat acesta.
La rândul său, pr. Oprea Constantin, parohul comunității, a vorbit despre importanța activităților de consultare preventivă a credincioșilor și a transmis mulțumiri voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale.
„Venirea acestora a fost una foarte utilă având în vedere că sunt foarte mulți oameni în vârstă care cu greu se pot deplasa la astfel de consultații. Este impresionant atunci când vedem un număr atât de mare de medici specialiști, care au venit pentru a face un bine comunității noastre”.
Campania „Sănătate pentru Sate” se desfășoară în baza unui parteneriat încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății. Până în prezent, au fost organizate acțiuni în județele Argeș, Botoșani, Buzău, Călărași, Giurgiu, Ilfov, Maramureș, Prahova, Teleorman și Dâmbovița.
Foto credit: Voluntarii CMN