Penitenciarul de Maximă Siguranţă Tulcea | PS Visarion a îndemnat persoanele private de libertate să aibă încredere în Dumnezeu „Care iartă păcatele şi îndreaptă viaţa omului”

Cu prilejul Cinstirii lanţului Sf. Ap. Petru în Biserica Ortodoxă, PS Visarion a oficiat Sfânta Liturghie în Capela Sf. Ap. Petru şi Pavel din incinta Penitenciarului de Maximă Siguranţă Tulcea. Ierarhul a îndemnat persoanele private de libertate, prezente la slujbă, să aibă încredere în Dumnezeu „Care iartă păcatele şi îndreaptă viaţa omului”.

Această nouă vizită a Episcopului în mijlocul persoanelor private de libertate a avut loc urmare a protocolului de parteneriat încheiat între Episcopia Tulcii şi Penitenciarul de Maximă Siguranţă Tulcea.

Astfel, Episcopia Tulcii a întocmit un program de vizite pastorale şi acţiuni sociale pentru deţinuţi și s-au oficiat slujbe în mai multe rânduri, însoţite de cuvinte de zidire morală şi sufletească.

În cuvântul adresat persoanelor private de libertate, Episcopul Visarion a vorbit despre viața Sf. Ap. Petru, istoria cinstirii lanţului său, despre credinţă şi pocăinţă şi mai ales ‘despre încrederea omului în Dumnezeu Care iartă păcatele şi îndreaptă viaţa omului’.

De asemenea, Părintele Episcop i-a îndemnat pe participanți la credință și stăruință pentru îndreptarea vieții, ca dar de preț al lui Dumnezeu oferit omului.

La final, în semn de compasiune şi filantropie creştină au fost oferite iconiţe şi daruri.

Foto Credit: Episcopia Tulcii

Comentarii Facebook


Știri recente