Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul a efectuat, în perioada 15-16 aprilie, o vizită la Penitenciarele Rahova şi Jilava. Ierarhul a oficiat Acatistul Bunei Vestiri în capelele penitenciarelor şi i-a îndemnat pe deţinuţi la rugăciune şi lecturi duhovniceşti.
Preasfinţia Sa le-a explicat celor privaţi de libertate că aceste practici îi vor ajuta să depăşească mai uşor situaţia delicată în care se află.

„Salariații prezenți la activități și persoanele private de libertate au primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, iconițe și acatiste în semn de binecuvântare”, a precizat pr. Ciprian Ioniţă, Consilier Patriarhal – Sectorul Social Filatropic al Patriarhiei.
Activităţile au fost organizate în colaborare cu Administrația Națională a Penitenciarelor și conducerea penitenciarelor Jilava și Rahova.
Foto credit: Sectorul Social Filantropic al Patriarhiei Române