Pelerinajul istoric cu moaștele Sf. Dimitrie cel Nou: Cu nădejde și credință să-i cerem ajutorul

În cei 250 de ani de când sunt în țara noastră, moaștele Sfântului Dimitrie au săvârșit nenumărate minuni. „Trebuie doar ca și noi, cu nădejde și credință, să-i cerem ajutorul și cu atât mai mult în aceste vremuri grele, de încercări”, i-a îndemnat Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul pe credincioșii dintr-o parohie de pe traseul procesiunii.

Pelerinajul istoric cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou a continuat duminică în parohiile din Protoieria Ilfov Sud.

Maicile de la Mănăstirea Pasărea au întâmpinat delegația cu moaștele Sfântului Dimitrie la vremea utreniei. Cu flori și icoane în mâini, numeroși pelerini au așteptat să se roage Sfântului ocrotitor al Bucureștilor.

Zeci de tineri au întâmpinat moaștele Sf. Dimitrie cel Nou la Mănăstirea Pasărea, duminică, 31 martie 2024. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a felicitat-o pe maica stareță, Stavrofora Mihaela Costache,  pentru frumoasa primire și pentru „toată lucrarea desfășurată aici în ultimii ani, cu multă osteneală și dragoste jertfelnică”.

La Mănăstirea Pasărea funcționează mai multe secții ale Atelierelor Patriarhiei Române, un cămin de bătrâne și Seminarul Teologic Liceal „Sfânta Filofteia”. La toate lucrează maicile din așezământul monahal.

„Binecuvântarea şi bucuria pe care ni le aduce venirea moaștelor Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou în această mănăstire sporesc şi mai mult prin întâlnirea și comuniunea cu sfinții ocrotitori ai mănăstirii”, a spus PS Paisie Sinaitul .

Episcopul vicar patriarhal a amintit că „Mănăstirea Pasărea adăpostește moaștele a 18 sfinți, între care: Sf. Pantelimon, Sf. Mina, Sf. Mercurie, Sf. Irodion și alți sfinți, așezați spre închinare într-una dintre cele mai frumoase racle lucrate chiar de maicile mănăstirii”.

„Ne rugăm Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi tuturor sfinților care ocrotesc această mănăstire să înalțe către Dumnezeu rugăciunile lor pentru sănătatea și mântuirea tuturor celor prezenți, a celor pe care îi pomenim, a celor care iubesc pe Hristos şi Biserica Sa”, a concluzionat ierarhul.

Numeroși credincioși au întâmpinat moaștele Sf. Dimitrie cel Nou la Mănăstirea Pasărea, duminică, 31 martie 2024. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Sfânta Liturghie

Momentul central al zilei, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul la Mănăstirea Cernica.

PS Paisie Sinaitul la Mănăstirea Cernica, duminică, 31 martie 2024. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

În predica rostită la Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a evidențiat două aspecte fundamentale din Evanghelia zilei. Primul face referire la faptul că iertarea păcatelor aduce după sine vindecarea trupului, iar al doilea este legat de prietenia și iubirea celor patru oameni care l-au adus pe bolnavul din evanghelie la Mântuitorul Hristos.

„În primul rând, învăţăm că vindecarea de păcate este cel mai important lucru în viaţa omului şi mai ales că vindecarea de păcate ne aduce şi vindecarea trupului. Nu se poate invers! Ne-a arătat-o Hristos!”

Episcopul vicar patriarhal a scos în evidență al doilea aspect, acela că „prietenia şi iubirea faţă de aproapele nostru sunt virtuți în faţa cărora Hristos Domnul săvârșește minuni. Câți dintre noi pot spune că au patru prieteni care să facă pentru ei ce au făcut prietenii slăbănogului din Evanghelie? Aceia sunt oameni fericiți, care au astfel de prieteni”.

La Mănăstirea Cernica sunt păstrate moaștele Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica și ale Sfântului Gheorghe de la Cernica, la care pelerinii au putut să se închine alături de moaștele Sf. Dimitrie cel Nou.

Protosinghelul Vasile Pârjol, starețul Mănăstirii Cernica, a spus că „Sfântul Calinic de la Cernica s-a rugat la Sfântul Dimitrie cel Nou constant și cu precădere atunci când a fost ales episcop la Râmnicu Vâlcea. Cei doi sfinți de la Cernica s-au rugat Sf. Dimitrie pentru mijlocire”.

Moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou și ale Sfinților Calinic și Gheorghe de la Cernica așezate spre închinare, duminică, 31 martie 2024, la Mănăstirea Cernica. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

O comunitate cu istorie de peste 300 de ani

Următoarea comunitate în care au poposit moaștele Sfântului Dimitrie, după Mănăstirea Cernica, a fost Parohia „Vintilă Vodă” din Popești-Leordeni.

„Cel mai vechi sfânt lăcaş din orașul Popești-Leordeni, biserica monument istoric Vintilă Vodă, este locul în care candela credinţei arde de peste 300 de ani”, a spus PS Paisie Sinaitul.

„De fiecare dată când ne închinăm sfintelor moaște, ne rugăm stăruitor sfinților pentru a ne călăuzi drumul vieții noastre, pentru a ne ajuta în nevoile și necazurile noastre”.

În Popești-Leordeni locuiesc și mulți creștini romano-catolici iar componența unor familii este mixtă, formată din catolici şi ortodocşi. În acest context, Preasfinția Sa a transmis creștinilor romano-catolici, care au serbat duminică Învierea Domnului, salutul pascal „Hristos a înviat!”.

Corul de copii al Parohiei Vintilă Vodă a întâmpinat moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, duminică, 31 martie 2024. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Să păstrăm bucuria întâlnirii!

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul i-a îndemnat pe credincioșii din Parohia Vârteju „să păstrăm mereu bucuria întâlnirii cu Sfântul Cuvios Dimitrie, să păstrăm simplitatea și profunzimea credinței sale. Să fim mărturisitori ai minunilor sale, care ne ajută și acum, ca și în vechime, vindecându-ne atât de ciumele și holerele moderne, cât și de boli spirituale care bântuie astăzi și sunt ucigătoare de duh, răpitoare ale credinței și ale bunei cuviințe”.

Parohia desfășoară o bogată activitate filantropică și culturală și dispune de un centru social, unde organizează diverse acțiuni cu tinerii. Preasfinția Sa i-a felicitat pe enoriași pentru aceste activități.

„Atunci când sărbătorim un sfânt, când îl cinstim în mod deosebit, cu evlavie, cu purtarea moaștelor în procesiune, în sunetul clopotelor, în glas de cântări și rugăciuni, atunci sfântul ne binecuvântează în chip deosebit cu harul, cu ajutorul, cu minunile lui”, a explicat ierarhul.

Episcopul vicar patriarhal a invitat pelerinii la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou din 13 iulie, în ajunul căreia va avea loc, în Capitală, un pelerinaj cu moaștele sfântului.

Tineri cu flori și icoane întâmpină moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, duminică, 31 martie 2024. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Empatie față de suferinzi

La Mănăstirea Samurcășești, ultima oprire din Protoieria Ilfov Sud, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a săvârșit Taina Sfântului Maslu.

În cuvântul adresat sutelor de pelerini, ierarhul a îndemnat la empatie și compasiune față de cei bolnavi și suferinzi.

„Rude, familii, personal medical, asistenți, voluntari, clerici ori simpli credincioși, cu toții suntem chemați să însoțim cu iubire, cu empatie și compasiune pe cei bolnavi ori suferinzi, așa cum a făcut Hristos”.

Episcopul vicar patriarhal a evidențiat că „omul nu a fost creat de Dumnezeu pentru suferință și moarte, ci pentru viață și fericire veșnică, fiind creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. De aceea, nici o boală, nici o suferință din viața aceasta trecătoare nu este capabilă să șteargă această amprentă divină imprimată omului de la creație”.

Sute de pelerini au întâmpinat moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou la Mănăstirea Samurcășești, duminică, 31 martie 2024. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Programul pelerinajului istoric va continua săptămâna viitoare, sâmbătă și duminică, în Protoieriile Sector 1 și 2 din Capitală.


Pelerinajul cu moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, este organizat în contextul împlinirii a 250 de ani de la aducerea moaștelor sale la București.

Acest eveniment istoric a fost înscris în Calendarul Ortodox, cu pomenire în data de 13 iulie, iar prima lui sărbătorire va avea loc anul acesta, când la Catedrala Patriarhală din București este prevăzut un program liturgic deosebit și o procesiune cu moaștele sfântului.

Vezi Galeria foto

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Comentarii Facebook


Știri recente