Patriarhul Moscovei: Muntele Athos prezintă dimensiunea universală a Ortodoxiei

În Duminica Samarinencei, 29 mai 2016, Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, a prezidat Sfânta Liturghie în Biserica Acoperământul Maicii Domnului a Mănăstirii athonite Sfântul Pantelimon, informează Biroul de Presă al Patriarhiei Moscovei.

Împreună cu Preafericirea Sa, au conslujit: Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, Mitropolitul Marcu de Ryazan şi Michailovsk, Arhiepiscopul Gurie de Novogrudsk şi Slonimsk, Arhiepiscopul Teognost de Serghiev-Posad, şi alţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse. Din partea Patriarhiei Ecumenice, a participat Mitropolitul Apostol de Milet.

Din soborul slujitor au făcut parte stareţi şi reprezentanţi ai mănăstirilor athonite: Arhim. Efrem, stareţul Mănăstirii Vatoped, Arhim. Petru, stareţul Mănăstirii Dionisiu, Arhim. Gavriil, stareţul Mănăstirii Pantocrator, Arhim. Elisei, stareţul Mănăstirii Simonopetra, Arhim. Hristofor, stareţul Mănăstirii Grigoriu, Ierom. Filimon, reprezentant al Mănăstirii Stavronichita, Ierom. Iosif, reprezentant al Mănăstirii Xenofont, Ierom. Dositei, reprezentant al Mănăstirii Hilandar, Ierom. Pimen, reprezentant al Mănăstirii Zografu.

În cuvântul său, Patriarhul Moscovei a făcut subliniat faptul că Muntele Athos indică dimensiunea universală a Ortodoxiei.

Sfântul Munte Athos rămâne un loc unic în lume, unde se arată chipul Bisericii Ortodoxe. Este vorba de multinaţionalitatea Athosului şi faptul că el ne oferă chipul Ortodoxiei universale.

Oricine vizitează Athosul observă dimensiunea universală a Ortodoxiei. Aici, ascultă slujbe în diferite limbi, are posibilitatea să întâlnească cu diferite culturi, care convieţuiesc asemenea unei familii.

Patriarhul Moscovei a adresat mulţumiri Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, pentru binecuvântarea oferită de a vizita Sfântul Munte Athos care se află sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice.

Patriarhul Kiril a înălţat rugăciuni pentru întărirea unităţii ortodoxe:

Ne rugăm să se întărească unitatea ortodoxă, pentru ca slăbiciunile şi păcatele noastre omeneşti să nu pună sub semnul întrebării unitatea Bisericii lui Hristos, pentru ca depăşind multele diferențe, care există între noi, să găsim întotdeauna puterea să-L mărturisim împreună pe Domnul şi Mântuitorul nostru Care S-a întrupat pentru mântuirea întregii lumi. Iar noi ca Biserică Ortodoxă cea una şi universală (sobornicească) ne rugăm Mântuitorului nostru să nu-Şi părăsească zidirea Sa, să nu-l părăsească pe om, a cărui deplinătate a persoanei este expusă astăzi multor încercări şi ispite.

Preafericitul Părinte Kiril a făcut referire şi la pasajul evanghelic citit (Ioan 4, 5-42) care prezintă întâlnirea Mântuitorului Hristos cu Sfânta Fotini, femeia samarineancă.

În legătură cu închinarea care trebuie adusă lui Dumnezeu în duh şi adevăr, Patriarhul Moscovei a subliniat faptul că părerea comună a Sfinţilor Părinţi este aceea că închinarea în duh reprezintă închinarea omului întreaga sa viaţă. Închinarea în duh, a afirmat Preafericirea Sa, este atunci când cineva nu trăieşte după învăţăturile acestei lumi, după legea trupului său.

În încheiere, Patriarhul Moscovei a apreciat credincioşii cinstiţi care cu mult curaj fac faţă provocărilor civilizaţiei contemporane.

La finalul slujbei, Patriarhul Kiril a oferit distincţii bisericeşti persoanelor implicate în organizarea manifestărilor dedicate aniversării a 1000 de ani de monahism rus athonit şi binefăcătorilor mănăstirii ruseşti Sfântul Pantelimon din Athos.

Comentarii Facebook


Știri recente