Patriarhul Daniel distins cu Meritul Bucovinei: Gheorghe Flutur mulțumește pentru conlucrarea cu Biserica

Consiliul Județean Suceava, întrunit în ședință solemnă marți, de Ziua Unirii Bucovinei cu România, a acordat distincția Meritul Bucovinei Părintelui Patriarh Daniel, ierarhilor Sucevei și Rădăuților și mai multor persoane implicate în cel mai recent proiect de restaurare a unui monument istoric aflat în patrimoniul Bisericii: Palatul Dornelor.

„Această împreună-lucrare ce arată? Că, dacă Biserica, împreună cu autorități ale statului, administrații publice locale, județene, au înțelegere, armonie și voință, există rezultate. Și aș vrea să multiplicăm acest lucru”, a spus Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava., cu puțin timp înainte de ședința solemnă, când a asistat la inaugurarea clădirii reabilitate a Palatului Dornelor.

Proiecte de succes în cooperare cu Biserica

La ședința solemnă, Gheorghe Flutur a afirmat: „Vreau să adresez mulțumiri în primul rând Patriarhiei Române”.

Oficialul a spus că echipa de la Consiliul Județean consideră cooperarea dintre Biserică și administrația publică locală drept „cheia succesului” în realizarea de proiecte pentru comunitate: fie culturale – ca Serbarea de la Putna din 2021, Anul Jubileu dedicat Moștenirii Mușatine în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, renovarea a numeroase ctitorii voievodale, fie de turism – cum ar fi „Crăciun / Paște în Bucovina”, rutele culturale, Civilizația Lemnului, promovate și pe canalele proprii Bisericii.

„Noi ne-am consacrat brandul acesta (al Bucovinei) pentru că ne-a dat minte Bunul Dumnezeu să înțelegem că numai împreună putem să câștigăm și uitați-vă că, astăzi, brandul acesta înseamnă peste o jumătate de milion de turiști pe an, înseamnă că ne-am câștigat un culoar de turism tradițional – agroturism, turism religios, turism de familie”, a spus Gheorghe Flutur.

„Să fim fii ai Bisericii în fiecare zi”

Așa arată distincția „Meritul Bucovinei” acordată de Consiliul Județean Suceava Patriarhului României și ierarhilor Sucevei și Rădăuților. Foto: Facebook / Ștefan Baciu

Distincția pentru Patriarhul României a fost înmânată Înaltpreasfințitului Părinte Calinic.

Aceeași distincție a fost acordată Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților – „pentru profunzimea și pragmatismul abordărilor”, a spus Gheorghe Flutur –, precum și Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților – pentru răbdarea și constanța cu care a sprijinit cooperarea dintre eparhie și autoritățile județene.

„Am înțeles și mesajul extrem de diplomat și de înțelept al Decalogului pentru oamenii politici, că nu trebuie să folosim Biserica doar o dată la patru ani, ci trebuie să fim fii ai Bisericii în fiecare zi”, a mai spus Gheorghe Flutur, făcând trimitere la un mesaj al Părintelui Arhiepiscop Calinic al Sucevei și Rădăuților.

Au mai primit distincția „Meritul Bucovinei” și persoane implicate în vastul proiect de reabilitare a Palatului Dornelor: Secretarul de stat pentru Culte Ciprian Olinici, ing. Ciprian Muscă, Directorul ADR Nord Est Vasile Asandei, Doina Iacoban, Arh. Cristian Rânja, jurnalistul Ștefan Baciu, Viceprimarul din Vatra Dornei, Marius Vasile Rîpan, și compania Iasicon, care a realizat lucrările de renovare a palatului.


Palatul Dornelor, monument istoric cunoscut și sub numele de „Cazinoul Băilor” și aflat în patrimoniul Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, a fost reabilitat și transformat în Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor”.

Clădirea are 2.539 de metri pătrați, iar devizul lucrărilor a numărat 40.000 de articole și de operațiuni, de la șlefuirea unor suprafețe și până la montarea noilor corpuri de iluminat printre acestea, și tratarea în trei etape a unei ciuperci apărute în subsol.

Foto credit: Facebook / Consiliul Județean Suceava

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente