„Pastoraţie şi misiune în vreme de război“

Marţi, 3 martie 2015, în amfiteatrul T24 al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, s-a desfăşurat sesiunea lunară a Cercului de Istorie Bisericească „Arhiereu Narcis Creţulescu“. Tema întâlnirii a fost „Pastoraţie şi misiune în vreme de război“. La eveniment a fost prezent pr. lect. univ. dr. Daniel Niţă-Danielescu, informează „Ziarul Lumina”.

În faţa unei săli pline au fost prezentate două lucrări. Prima intervenţie, a masterandului Ionel Moldovan de la Facultatea de Istorie, a avut titlul „Amintiri din vreme de război. Mărturii ale preoţilor de mir din Arhiepiscopia Iaşilor (1916-1918)“. Prezentarea a adus în prim-plan informaţii din Arhiva Mitropoliei Moldovei din Iaşi privitoare la activitatea preoţilor de parohie în timpul Primului Război Mondial. A doua intervenţie, intitulată „Pastoraţia părintelui profesor Ilie Gheorghiţă raportată la cel de-al Doilea Război Mondial“, a fost susţinută de Duduman Flavian, masterand la facultatea de teologie ieşeană. Prezentarea a evidenţiat personalitatea marelui profesor şi director al Seminarului „Veniamin Costachi“ din Iaşi, accentul fiind pus pe activitatea acestuia în timpurile de restrişte ale războiului.

După prezentarea celor două lucrări, părintele profesor Daniel Niţă-Danielescu a făcut comentarii pe baza tematicii şi a lucrărilor prezentate. De asemenea, studenţii din sală au adresat întrebări celor doi masteranzi în legătură cu temele expuse.

Seara s-a încheiat cu rugăciunea de mulţumire „Cuvine-se cu adevărat“, cântată de întreaga sală.

Comentarii Facebook


Știri recente