Parteneriat cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopia Aradului a semnat, în 25.02. 2015, un acord de parteneriat cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, după cum ne-a declarat Arhim. Teofan Mada, vicar-administrativ, coordonator de proiect.

Teatrul, ca instituţie de cultură de primă valoare, participă activ la viaţa cultural-artistică a cetăţenilor municipiului şi judeţului Arad. Teatrul arădean dispune de spaţii adecvate pentru montarea de spectacole, evenimente, conferinţe, întruniri, simpozioane etc. La rândul ei, Arhiepiscopia Aradului desfăşoară o serie de programe culturale, sociale şi filantropice, iar Teatrul Clasic, prin acest acord de parteneriat, doreşte să sprijine eforturile pastoral-misionare ale Arhiepiscopiei, punând la dispoziţie spaţiile sale de spectacol, constând în sala mare, sala studio şi, respectiv, foierul, după caz, în vederea derulării de către Arhiepiscopie a următoarelor evenimente: conferinţe culturale şi duhovniceşti, simpozioane teologice şi spectacole de Artă creştină (muzică, oratorie, teatru). În acest sens, spre exemplu, Teatrul Clasic va fi gazda unora dintre manifestările spirituale, culturale şi artistice organizate de Festivalul internaţional „Logos” -„Arte şi Har”, Festivalul celor şapte arte, ce va avea loc in luna mai, în care protagoniştii evenimentului vor fi copiii, elevii şi studenţii din parohiile Arhiepiscopiei Aradului.

Comentarii Facebook


Știri recente