Paris, hirotonie episcopală: PS Nectarie de Bretania consacrat în „umbra și lumina” Crucii

Sâmbătă la Catedrala din Paris a fost hirotonit un nou Episcop vicar pentru Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania. La consacrare, Mitropolitul Iosif l-a îndemnat pe noul ierarh să-și urmeze misiunea inspirat de jertfa Mântuitorului pe Cruce.

„Suntem în zilele Crucii și tocmai aceasta va fi «umbra și lumina» care te vor călăuzi în toată slujirea ta de episcop”, i-a spus IPS Iosif noului episcop vicar al eparhiei pe care o conduce.

„Această cruce a episcopatului, vrând-nevrând, trebuie s-o poarte cu mine”, a subliniat Mitropolitul Iosif care a vorbit despre ascultare și a explicat că aceasta nu se face ca exercițiu de control, ci pentru comuniunea desăvârșită care trebuie să existe în Biserică.

„Trebuie să-ți pui și mai mult viața pentru Hristos și pentru Biserica lui și să te gândești din ce în ce mai puțin la tine”, l-a sfătuit Înaltpreasfințitul Părinte Iosif pe Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania.

„Devenind episcop, îți depășești condiția ta de monah. Devii în toate și întru totul, încet-încet, pe măsura voii tale pe care o supui lui Hristos și Bisericii sale, ca și El, un răstignit”.

Evenimentele au debutat de vineri seară când Arhimandritul Nectarie Petre a primit ipopsifierea – anunțarea și chemarea solemnă la treapta arhieriei.

Punctul culminant – hirotonia episcopală – a avut loc sâmbătă, în cadrul Sfintei Liturghii, la care au slujit și s-au rugat pentru noul arhiereu zece ierarhi români.

La finalul slujbei, a fost citit Actul patriarhal de confirmare, transmis de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Patriarhului Daniel la eveniment.

Mitropolitul Iosif i-a înmânat episcopului vicar însemnele arhierești și i-a adresat cuvintele amintite.

Noul episcop vicar și-a exprimat apoi mulțumirile față de cei care l-au format și cei care l-au confirmat în această demnitate. Emoționat, PS Nectarie a asigurat de o deplină responsabilitate în slujire.

„Sunt conștient că această chemare de a sluji Mântuitorului Hristos ca arhiereu este o cale a Crucii luminată și binecuvântată pe care pășesc din acest moment cu toată responsabilitatea”.

„Nădăjduiesc ca întotdeauna în slujirea în care pornesc acum, greutățile, poverile și ispitele care vor veni să le pot birui cu ajutorul Arhipăstorului Ceresc și să ajung iar și iar la lumina Învierii, ca să fiu și eu credincioșilor noștri vestitor al nădejdii, al credinței și al bucuriei în Hristos”, a spus PS Nectarie de Bretania.


Arhiepiscopia Europei Occidentale are jurisdicție în 7 țări: Franţa, Elveţia, Belgia, Olanda, Regatul Unit al Marii Britanii, Irlanda şi Islanda.

Noul episcop vicar, în vârstă de 43 de ani, a fost ales în această slujire în data de 4 iulie 2023. Anterior, din ianuarie 2020, a îndepliniat funcția de vicar eparhial al aceleiași arhiepiscopii.

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale mai are un Episcop vicar, din 2005, în persoana Preasfințitului Părinte Marc Nemțeanul.

Foto credit: Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale.

Comentarii Facebook


Știri recente