Părintele Serafim din Scoția despre perioada „joasă” de după Înviere: Nu vă lăsați păcăliți, ascunde o comoară

Părintele Serafim Aldea de la Mănăstirea Mull din Scoția a publicat pe canalul său de YouTube un clip în care explică faptul că perioada de după Înviere este considerată una de acalmie în mod eronat.

Ieromonahul vorbește despre un adânc al trăirii spirituale, o scădere în intensitate după apogeul Paștelui precedat de Săptămâna Pătimirilor.

„Există această acalmie, precum pământul nimănui, unde pare să nu se întâmple nimic după Paști, în special în Săptămâna Luminată, pentru că slujbele sunt foarte puține și foarte, foarte scurte”.

Clericul semnalează că „mulți dintre voi, anul acesta și în trecut, ne-ați scris pentru a spune că vă simțiți pierduți, ca și cum nu mai avem nimic de făcut, nu mai există nimic, nicio țintă, niciun scop pus în fața noastră”.

„Mie mi s-a părut întotdeauna foarte ciudat acest lucru. Pentru mine această perioadă este cea mai importantă, specială, intimă cu Hristos, chiar mai mult decât Săptămâna Mare. Cel puțin pentru mine, personal”, a mărturisit Părintele Serafim continuând să-și argumenteze părerea.

„Și asta pentru că între Înviere și până în momentul Înălțării Sale de-a dreapta Tatălui, Hristos este prezent aici cu noi în Trupul Său spiritual. Nu-l mai avem cu noi pe Hristos de dinainte de Înviere, îl avem cu noi pe Hristos cel înviat. Avem cu noi acest amestec – dacă vreți să spunem așa, acest loc de întâlnire în persoana Sa: a lui Hristos în trupul Său, dar în trupul Său înviat”.

„Această realitate înfiorător de minunată”

„Este cu noi aici, este cu noi acum, aici, pe această bancă de lângă mine. Faptul că ochii mei nu-L percep și faptul că ochii tăi nu-L percep nu are nimic de-a face cu El, nu este vorba despre faptul că El nu este prezent, ci are legătură cu incapacitatea noastră, cu ochii noștri închiși și orbiți”, a spus Ierom. Serafim făcând o analogie la Drumul de la Emaus.

„Este vorba de această realitate înfiorător de minunată: de a-L avea cu noi într-un mod inaccesibil de a vedea, într-un mod invizibil pentru noi, avându-L cu noi pe Hristos Însuși în Trupul Său înviat în timpul acestor câteva zile doar dintre Înviere și Înălțarea Sa”.

„Bineînțeles că Îl avem pe Dumnezeu cu noi pe tot parcursul anului, bineînțeles că Îl avem pe Dumnezeu cu noi în fiecare clipă a vieții noastre”, a adăugat părintele.

„Acesta este un moment intim foarte special, când Hristos este cu noi în trupul care ne va deveni propriu și nouă după înviere. Acesta este trupul spiritual înviat la care vom avea parte cu toții după învierea generală, aceasta este realitatea noastră viitoare dacă suntem găsiți vrednici de a fi mântuiți”.

„Este ceva despre a ști în timp ce mănânci că Hristos este cu tine în trupul Său, trupul Său înviat, este ceva de știut, de ținut minte că în timp ce conduci și în timp ce muncești, în timp ce oferi și răspândești iubire fraților și surorilor tale, sau în timp ce cazi, în timp ce te prăbușești în întunericul tău, în timp ce comiți păcatele de care fiecare dintre noi este dependent sau au devenit obișnuite”.

„Acum duceți lupta, știind că Hristos vă privește”

„Nu mai este ca în restul anului, ci într-un mod special: Hristos este prezent într-un mod mai personal, fizic în viața noastră, și de data aceasta, mai mult decât în orice altă perioadă a anului, vă încurajez să vă luptați împotriva patimilor voastre, să luptați, să dați bătălia, să faceți violență, așa cum spuneau ucenicii, evangheliștii, pentru a lupta pentru Împărăție, pentru că Îl aveți pe Hristos chiar aici, chiar aici, alături de voi, și vreți ca El să vă vadă luptând și să vă vadă luptând, chiar dacă simțiți că ați ajuns la limita luptei voastre, la limita a ceea ce puteți oferi”.

Pr. Serafim a recomandat să trecem peste limita noastră „pentru ca El să te vadă luptând din dragoste pentru El, din dragoste pentru Împărăția Sa, din dragoste pentru mântuirea tuturor fraților tăi și a tuturor surorilor tale, a fiecărei ființe umane create vreodată”.

„Acum duceți lupta, știind că Hristos vă privește, acum puneți jertfa, acum puneți tot ce aveți și dincolo de ce aveți, pentru ca El să vadă și pentru ca El să vă răsplătească pentru dragostea și jertfa voastră”, a îndemnat Părintele Serafim Aldea.

Vezi și Biserica online: Preoții și vloggingul

Foto credit: Mănăstirea Mull


Știri recente