Într-o perioadă în care unii dintre noi șovăim în slujirea aproapelui din teamă de boală și moarte, părintele Ioan C. Teșu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universității „Al.I. Cuza” din Iaşi, scrie despre sensul bolii și al îngrijirii bolnavilor din perspectivă creștină, evocându-l pe Sfântul Porfirie Kavsokalivitul.
„Medicii de pretutindeni și de la noi au demonstrat, în aceste vremuri, că lucrarea lor nu este o simplă meserie, ci o vocație și un răspuns fidel la chemarea adresată lor de către Doctorul și Tămăduitorul ultim al tuturor”, scrie părintele Teșu.
Iar „pandemia care zguduie lumea… continuă să ne arate vulnerabilitatea condiției umane” „Ceea ce face diferența este noblețea caracterului și demnitatea vieții”, afirmă el. „O vorbă înțeleaptă spune că eroii nu se întâlnesc doar pe câmpurile de luptă, ci și pe patul de spital, în suferință.”
Menționând eroismul medicilor rămași în țară în pofida unui sistem cu destule deficiențe, autorul menționează că slujirea lor împlinește porunca iubirii creștine. La Suceava, aceștia au continuat în pofida gărzilor „interminabile și infernale” și a faptului că boala le-a secerat unora soții sau părinții.
Alături de preoții care tămăduiesc suflete, medicii vindecă trupuri, de aceea Biserica îi consideră „«mâna întinsă a lui Dumnezeu asupra lumii». Dumnezeu cel mai adesea lucrează printr-un semen de-al nostru”.
Cu referire la bolnavi, părintele Teșu evocă spusele Sfântului Porfirie (1906-1991), care a slujit 33 de ani în Paraclisul Spitalului din centrul Atenei înainte să se retragă în Sfântul Munte Athos și care afirma: „Boala este un semn al îndepărtării de Dumnezeu, iar calea redobândirii sănătății este reîntoarcerea la El”.
„Adevăratul medicament pentru cel suferind este deplina încredere în Dumnezeu”, care liniștește sufletul și repune în funcțiune cele ale trupului, spunea sfântul. Iar când ale trupului nu se mai pot salva, boala purtată cu înțelepciune umple raiul de sfinți.
Sfântului Porfirie i-a fost dată și această înțelepciune, căci, la finalul vieții a primit de la Domnul, chiar la cererea sa, boala cancerului. El vedea lucrătorii medicali ca pe niște îngeri care se coborau în spital ca într-o biserică, precum îngerul la Fântâna din Vitezda, conlucrând cu Dumnezeu la tămăduirea lumii.
„Îi iubeam pe toți, mă durea pentru toți, mă mișcau toate”, spunea sfântul. „Iar când vedeam o soră medicală în uniformă, mă gândeam că este soră a milei, soră a iubirii, care merge să slujească în biserica iubirii lui Dumnezeu, adică în spital, să slujească celor bolnavi, fraților. Îngerul, îngerul alb”.
Iată cum privirea unui sfânt ne deschide o perspectivă profundă asupra crucii bolnavului și a jertfei medicului chemat să-i aline acestuia suferința. Nici unul, nici altul nu trebuie să uite că lucrarea lor se face împreună cu Dumnezeu, subliniază părintele Teșu.
Foto credit: Freepik.com / Pressfoto
