Părintele Efrem Filotheitul a trecut la cele veşnice în Arizona

Părintele Efrem Filotheitul, fost stareţ al Mănăstirii atonite Filoteu, a trecut la cele veşnice duminică în Arizona la ora 07:00 (ora României) la vârsta de 92 de ani.

Cuviosul este unul dintre cei mai cunoscuţi părinţi ortodocşi contemporani datorită misiunii sale pe teritoriul grecesc şi american.

El a fost timp de 12 ani ucenic al Cuviosului Iosif Isihastul (care va fi canonizat în viitorul apropiat), părinte duhovnicesc pentru mai multe aşezăminte monahale din Sfântul Munte şi Grecia, precum şi întemeietor a 17 mănăstiri în Statele Unite ale Americii şi Canada.

În ultimii ani de viaţă el a fost viețuitor al Mănăstirii „Sfântul Antonie” din Florence, Arizona, potrivit Doxologia.

Avea numeroşi fii duhovniceşti în întreaga lume şi este considerat întemeietorul primei mănăstiri după tipic athonit pe pământ american, unde s-a mutat din 2005.

Părintele Efrem Filotheitul era cunoscut pentru darul rugăciunii şi al vorbirii. Predicile sale sunt recunoscute ca fiind o adevărată şcoală de spiritualitate ortodoxă.

Monahul va fi înhumat miercuri, 11 decembrie, la Mănăstirea „Sfântul Antonie” din Arizona.

Foto credit: Doxologia


Știri recente

Săptămâna în imagini: 11 – 17 mai 2026

În dinamica socială, credința și tradiția ortodoxă păstrează frumusețea vieții, îmbogățind spiritual fiecare generație. Vă invităm să urmăriți articolul nostru în imagini din perioada 11 – 17 mai 2026. Cea mai apreciată fotografie de săptămâna…