Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei la momentul comemorativ organizat de Patriarhia Română cu prilejul împlinirii a 15 ani de la trecerea la viața veșnică a Părintelui Cleopa Ilie, luni, 02 decembrie 2013, Palatul Patriarhiei:
Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni, binecuvintează lumea, din vreme în vreme, cu genii ale sfințeniei destinate a arăta pământenilor calea către o viețuire adevărată întru dobândirea Împărăției Cerurilor.
Părintele Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria a fost un astfel de om. Dumnezeu l-a rânduit să viețuiască în vremuri grele pentru a fi călăuză celor ce caută calea spre Împărăția Cerurilor.
- Trăitor al credinței
Prin educația primită de la părinții săi trupești, prin cunoașterea unor părinți îmbunătățiți din sânul mănăstirilor nemțene și, mai ales, prin gândul lui Dumnezeu pentru el, Părintele Cleopa a înțeles, înainte de toate, că viața călugărului este silire a firii, asceză în toate formele ei, smerenie, ascultare, trezvia atenției, rugăciune neîncetată.
Lupta împotriva omului celui vechi care răzbate la suprafața sufletului ori de câte ori apare o fisură în acesta a fost osteneala marelui ascet din tinerețile sale. Strădania de a nu se lăsa învins de ispitele care vin de la trup, de la lume și de la demoni a definit lupta părintelui pentru dobândirea stării de a fi în Hristos, prin Duhul Sfânt. Atât în viața de obște cât și în timpul petrecerii în pustie, Părintele Cleopa a înțeles că fără osteneala de fiecare clipă, fără atenția continuă la năvala ispitelor, fără starea de jertfă dobândită prin strădanii care ating uneori „nebunia Crucii”, monahul nu poate fi mântuit și nu poate ajuta la mântuirea altora.
- Mărturisitor al credinței
Părinții Sihăstriei au sesizat în tânărul monah Cleopa de la oi omul lui Dumnezeu de care obștea mănăstirii și credincioșii aveau nevoie să le fie povățuitor. „În vara anului 1942, povestește Părintele Cleopa, fiind la tunsul oilor sub un fag frumos, au venit părinții din Consiliu și m-au luat să fiu cu grija mănăstirii”.( Arhim. Cleopa Ilie, Arhim. Ioanichie Bălan, Lumina și faptele credinței, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 394 ) De atunci și până în ceasul plecării sale la Domnul, Părintele Cleopa a fost cu grija mântuirii multor călugări, călugărițe și credincioși mireni care au găsit la el izvor de apă vie pentru sufletele lor însetate după Adevăr. „Dar unde este liniștea mea cea iubită din anii tinereții?” – striga uneori Părintele Cleopa împovărat de grija mântuirii celor ce-i călcau pragul. „Unde este bucuria duhovnicească pe care o aveam când păzeam oile Mănăstirii Sihăstria prin pădurile și poienile acestea? Că umblam cu oile împreună cu fratele meu, Vasile, și purtam în glugă numai Viețile Sfinților și o bucată de pâine, pe care o mâncam către seară, după ce terminam de citit toată Psaltirea„( Ibidem, p. 392). Cu gândul la adâncimile duhovnicești trăite în pustie sau ca monah oile mănăstirii, și continuând a avea astfel de trăiri, Părintele Cleopa se dedică jertfelnic mântuirii fraților săi, preoți, călugări și credincioși mireni.
„Preotul să fie tare în credință, cu mare frică de Dumnezeu”, mărturisea Părintele Cleopa despre frații săi preoți care-i călcau pragul casei. „Preotul, continuă el, să aibă multă milă de oameni și cu inimă de tată pentru toți. Să judece cât mai atent și drept adică fără părtinire, să țină cont de firea, vârsta, așezarea, temperamentul, studiile, poziția socială, starea sănătății, cultura, puterea de înțelegere și ascultarea fiecăruia, și, mai ales, de credința și de frica de Dumnezeu pe care o are credinciosul”. (Ibidem, p. 229)
„Ascultă părinte! se adresa Părintele Cleopa unui călugăr care-i ceruse cuvânt de folos. Mama tuturor faptelor bune este sfânta rugăciune! Dacă, în vremea cea rânduită pentru rugăciune, te ocupi cu altceva afară de rugăciune, eștii batjocorit de diavoli, că toți sfinții au fost sub rugăciune. Prima grijă să-ți fie rugăciunea și apoi cititul, scrisul și lucrul mâinilor. Să nu te fure ocupațiile în locul rugăciunii. Numai când ești sub ascultare ai motiv binecuvântat să lipsești de la rugăciuni, căci ascultarea este mai mare decât rugăciunea.” ( Ibidem, p. 274)
Credincioșii mireni găseau, de asemenea, la marele duhovnic cuvânt bun, iubitor, îndemnător spre nădejde. „De creștinii mireni îmi este milă, spunea adesea Părintele Cleopa, că vin pe la mănăstiri cu credință și smerenie, „ca niște oi fără păstor”, cu fel de fel de necazuri. Eu pe cei care vin la mine îi primesc și cât mila Domnului îmi dă sănătate și cuvânt pentru credința lor curată, atât îi învăț și-i sfătuiesc, îi îmbărbătez și le spun câte ceva de folos pentru mântuirea lor.”( Ibidem, pp. 394-305)
Pe toți: clerici, monahi sau mireni, Părintele Cleopa îi îndemna la rugăciune ca izvor de dezlegare a tuturor problemelor. „Rugăciunea îl face pe om atotputernic și nimic și nimeni nu-l poate birui pe omul rugător, nici oamenii răi, nici diavolii, nici frica morții, nici sărăcia, nici boala, nici mândria, nici războiul desfrânării. Omul care se roagă permanent este de neînvins. Însă trebuie să fie înarmat cu smerenia, să considere că este nimic și că numai Dumnezeu este totul pentru toți și pentru toate.” ( Ibidem, p. 381)
Trăitor și mărturisitor al credinței, Părintele Cleopa este recunoscut în lumea ortodoxă ca unul din coloanele de rezistență ale Bisericii Ortodoxe din veacul XX. Dumnezeu a rânduit să așeze în acest monah omul Său printre oamenii lumii.
Om al lui Dumnezeu prin rugăciune, Părintele Cleopa devine om al oamenilor prin slujirea la care s-a înjugat spre mântuirea lor. A fost om al ascezei, al trezviei, al rugăciunii inimii, dar și om al slujirii semenilor săi cu durere și cu dragoste. Simplitatea evanghelică se îmbină armonios întrânsul cu alura savantă a cărturarului deținător al unor vaste cunoștințe teologice. Sub epitrahilul spovedaniei sale își găseau odihna sufletelor atât oamenii obișnuiți cât și teologi de seamă, arhierei sau profesori universitari. Om cu rațiune clară și, deopotrivă, cu inimă caldă, Părintele Cleopa a primit de la Dumnezeu darul discernământului, cunoscând fără clătinare la cine și când se aplică acrivia sau pogorământul. Fermitatea întru apărarea vieții creștine curate se altoia la dânsul cu iertarea dăruită celor cu mari păcate dar cu duh de pocăință.
Mănăstirea Sihăstria și Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Biserica Ortodoxă Română și întreaga conștiință creștin ortodoxă aduc mulțumire lui Dumnezeu pentru darul Cerului oferit pământului în persoana Părintelui Cleopa.
Noi, cei de azi: arhierei, preoți, călugări și mireni, suntem chemați să avem mintea și inima receptive la cuvântul marelui duhovnic: „Eu cât am putut, m-am silit, după a mea slabă putere, cu darul lui Dumnezeu, să folosesc și să învăț pe fiecare, călugăr și credincios, calea mântuirii. Pe nimeni n-am întors deșert de la ușa chiliei mele. Ci am deschis ușa chiliei și a cuvântului tuturor care au venit la mine, știind că, odată cu fiecare om, intră și Hristos în chilia mea. Nu pot spune că am făcut tot ce aș fi putut face, nici n-am împlinit cu fapta ce-am învățat pe alții. Însă am cugetul împăcat că ce mi-a dat Dumnezeu în dar, am împărțit și eu altora în dar și nădăjduiesc că mă voi mântui prin mila lui Dumnezeu și prin rugăciunile Bisericii, și ale fiilor mei duhovnicești.
Să rămâneți în dragostea lui Hristos și să vă iubiți unii pe alții, cu dragostea cu care v-am iubit și eu. Apoi, să ajutați și voi pe alții la mântuire și să rămâneți sub ascultare în staulul Bisericii Ortodoxe.”( Ibidem, pp. 321-322)
Dumnezeu să-l odihnească cu drepții și acolo sus, în Împărăția Preasfintei Treimi, să se roage pentru noi!
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
