Mitropolitul Andrei Șaguna este persoana cu care Mitropolia Ardealului cu sediul la Sibiu se identifică. Odată ajuns la Sibiu, în calitate de vicar, apoi episcop și în cele din urmă mitropolit, Șaguna a acționat pentru organizarea vieții bisericești a românilor ardeleni pe toate planurile. Activitatea ierarhului este reflectată și în părerile unor autori români și străini cu privire la opera canonică a acestuia.
Juristul sas Jakob Rannicher, apreciind în mod favorabil cartea lui Șaguna ‘Elementele dreptului canonic’, afirmă că nimeni nu știa mai bine ca Șaguna în ce formă și în ce extensiune să le dea elevilor săi cunoștințele trebuincioase. Referindu-se la traducerea în limba germană a Compediului de drept canonic, de către dr. Alois Sentz, revista ‘Evangelische Kirchenzeitung’ din Berlin scrie în termeni elogioși despre această lucrare și despre autorul ei, care ‘prin această scriere a pus caldei sale iubiri și zeloasei îngrijiri pentru clerul eparhiei sale arhipăstorești un monument nepieritor’.
Cuvinte elogioase la adresa operei lui Șaguna are Gheorghe Tulbure când scrie: ‘Cel care ardea de dorul de a contribui pe toate cărările la mersul înainte a neamului său, nu se putea mulțumi numai cu munca pentru dezrobirea și înălțarea Bisericii sale, ci trebuia să îmbrățișeze toate ramurile de manifestare cultural-națională a poporului pe care îl păstorea’.
Ioan A. Preda afirmă că ‘spre a putea pătrunde pe deplin însemnătatea progresului înfăptuit prin dobândirea Statutului organic și a autonomiei bisericești prin el garantată trebuie să cunoaștem împrejurările culturale și politice între care această civilizație s-a înfăptuit, precum și starea tristă și umilitoare în care se afla Biserica noastră înainte de Statutul organic’.
‘Neîntrecutul canonist’
Prof. Ioan Matei spune că ‘opera constituțională a mitropolitului Șaguna n-a răsărit din pământ ca un ‘deus ex machina’, ci ea se întemeiază în liniile principale pe vechile instituțiuni ale organizației noastre bisericești, pe care a căutat să le mențină ca un tradiționalist ce era, aducându-le numai corecturi impuse de împrejurări și de doctrina sa față de Biserică’. Trebuie spus că inițial acesta a contestat faptul că Statutul organic ar fi fost elaborat de Șaguna, chiar lucrând la redactarea unei opere în trei volume pe această temă, dar a renunțat ulterior, ajungând chiar să apere originalitatea acestui statut.
Părintele profesor Liviu Stan vorbește despre ‘neîntrecutul canonist’, spunând că, ‘în epoca de după 1848 și până la recunoașterea formală din 1885 a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române din România, au strălucit prin publicații de o valoare deosebită, puse în serviciul autocefaliei câțiva cărturari de seamă, între care se situează și neîntrecutul canonist al vremii aceleia pentru întreaga Ortodoxie, fostul mitropolit al Ardealului Andrei Șaguna’.
Ilarion Pușcariu are și el cuvinte deosebit de alese în aprecierea operei mitropolitului Șaguna, spunând: ‘Glorificând după merit pe arhiereul Șaguna, ca reprezentant al ideii celei mari a emancipării bisericești a românilor, nu vreau deloc să afirm că acea lucrare a realizat-o numai el singur, fără concursul unei pleiade de bărbați învățați și plini de însuflețire religioasă și înzestrați cu virtuți naționale’.
Prof. Ioan Matei afirmă că ‘Șaguna era un apărător convins al organizației sinodale’. Dovadă în acest sens este hotărârea lui de a convoca în 1848 un sinod eparhial cu 44 de clerici și 56 de mireni și apoi soborul din 1850 cu clerici și mireni.
După anul 1918, mitropolitul Nicolae Bălan ‘a reușit să extindă organizația șaguniană asupra întregii Biserici Ortodoxe Române din România întregită. A militat pentru adoptarea principiilor Statutului organic în noua Lege de organizare a Bisericii Ortodoxe Române și pentru autonomia ei internă. S-a opus încercărilor unor teologi care cereau înlăturarea mirenilor de la conducerea trebilor bisericești. În felul acesta, apără sinodalitatea Bisericii, colaborarea dintre clerici și mireni la conducerea ei, urmărind să înlăture orice urmă de absolutism ierarhic’, după cum arată pr. prof. Mircea Păcurariu.
Progresele Mitropoliei Ardealului
Prof. Iorgu Ivan spune că ‘Statutul organic pentru care s-a zbuciumat fără odihnă marele mitropolit Andrei Șaguna a format cadrul cel mai corespunzător instituțiilor canonice ale Bisericii Ortodoxe Române din Ardeal, ca să se organizeze și să poată desfășura o activitate adecvată împrejurărilor, pentru ca românii din această provincie să-și poată păstra neschimbată credința și limba și să cultive, în același timp, peste toate opreliștile care li se puneau în cale, conștiința unității lor și, ca ideal, al unirii lor cu toți românii din celelalte provincii românești’.
Valeriu Moldovan spune că în cadrul discuțiilor care au avut loc cu privire la ‘Statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române’ din 6 mai 1925, ministrul cultelor Alexandru Lapedatu a spus că ‘principiile care stau la baza noii organizații unitare a Bisericii Ortodoxe și modalitățile după care are a-și exercita în viitor dreptul înscris în Constituție, sunt acelea cuprinse în Statutul organic al Mitropoliei românilor ortodocși din Transilvania’.
‘Aceste cuvinte constituie omagiul cel mai desăvârșit față de nemuritoarea operă de la 1868, care, în cursul celor aproape șase decenii de aplicare, a concrescut sufletește cu trei generații de intelectuali români ortodocși, precum și cu întreg poporul credincios din Ardeal. Statutul organic a dat cadrele largi ale unei neîntrerupte și armonioase colaborări dintre clerul și poporul ardelean, el a oferit acea admirabilă școală politică și parlamentară a intelectualilor români ortodocși și lui trebuie să-i atribuim uimitoarele progrese pe care le-a realizat Mitropolia Ardealului în cursul unei jumătăți de veac’.
Iorga la comemorarea lui Șaguna
Dr. Vasile Stan, în lucrarea sa ‘Centenarul lui Șaguna și opinia publică românească’, citând din cuvântarea lui Nicolae Iorga la comemorarea mitropolitului Andei Șaguna de la Ateneul Român, folosește aceste cuvinte, care reflectă dorințele lui Șaguna și mulțumirile sufletului său pentru înfăptuirile mărețe pe care le-a realizat: ‘În momentul când a depus autoritatea sa, fără margini până atunci, în mâna Parlamentului bisericesc și cultural al românilor de dincolo, el a înțeles să coboare în ei, în același timp, și sufletul său cel mare. Căci nici un așezământ pământesc nu vine decât din sufletul omenesc conștient, și nici un așezământ nu se ține cu altceva decât cu sufletul’.
Recunoștință față de mitropolitul Andrei Șaguna
Ziarul ‘Unirea’ de la Blaj, cu prilejul ‘Centenarului Șaguna’, scria: ‘Biserica română greco-orientală a prăznuit cu evlavie aniversarea centenară de la nașterea mitropolitului Andrei Șaguna. Sărbătorile au fost impunătoare. Prin ele, fiica s-a achitat de datoria pioasă față de părintele său, pentru că Mitropolia greco-orientală cu autonomia sa este creațiunea mitropolitului Șaguna. Prin serbările acestea deci însăși Biserica s-a onorat pe sine, dând dovadă că nutrește în generațiile prezente recunoștință față de acela care le-a dat ființă după chipul în care azi o vedem’. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 1 august 2011)
