Odată cu copiii noștri renaștem și noi, spune Corina Petre, grafician la Editurile Patriarhiei

Corina Petre are ca motto în viață un citat al pictorului Vasili Kandinsky: „Talentul este un dar care se dă mai departe”. Ea spune că o sursă importantă de inspirație în viața ei este interacțiunea cu copiii.

Artista, care este și mamă, a povestit pentru Basilica.ro ce o inspiră și cum reușește să inspire, la rândul ei, prin cărțile pentru copii pe care le ilustrează la Editura Basilica a Patriarhiei Române.

Basilica.ro:  Cum și când v-ați descoperit vocația artistică?

Corina Petre: Desenez de când mă știu. Nu știam că se cheamă „artă” ceea ce făceam, nici acum nu o numesc așa, pentru că mi se pare un nume sobru, iar oamenii și-au pierdut emoția în fața ei. Și atunci o numesc „joacă”, deși poate părea lipsită de răspundere sau maturitate. Este o activitate care mă implică total: fizic, emoțional, psihic. O consider vocație: hrănește sufletul, se referă la frumos și creează emoții pozitive.

Basilica.ro: Câte cărți ați ilustrat până acum și pe care le aveți mai mult la suflet?

Corina Petre: Până acum am lucrat la peste 14 titluri de carte, de la concept, ilustrație, grafică, machetare și pregătire de tipar. Cea mai dragă carte îmi este ROMÂNEȘTI! Ghid de călătorie în inima României, pentru că este concepută de mine și de alți doi autori și exprimă prin imagine și cuvânt elemente de identitate românească (istorie, tradiție, cultură, patrimoniu, tezaur). Poate fi folosită ca reper de călătorie turistică sau reper de cultură generală.

Basilica.ro:  Ce criterii trebuie să îndeplinească o carte pentru copii? Ce hrană culturală și spirituală să le oferim copiilor?

Corina Petre: O carte este o călătorie, o fereastră. Un copil este o grădină pe care o cultivăm. O carte pentru copii are nevoie să fie lucrată cu tact, răspundere, acuratețe. Pornim de la premisa de moralitate, de nevoia de mesaje curate, frumoase, constructive, prin care copiii să fie încurajați spre dezvoltarea virtuților, a creativității, a simțului civic, a simțului estetic, a bunului simt și a tuturor valorilor morale, educative, constructive.

Folosim imagini și cuvinte adecvate, simple, dar nu simpliste. Copiii fac lectură vizuală citind textul, dar și ilustrațiile. Ca ilustrator, eu aleg mesaje curate, nonviolente-nonagresive, folosesc culori vii, dar nu stridente – expresie și stil care să atragă prin blândețe și curăție, nu prin senzualitate. Încurajez păstrarea inocenței copiilor.

 

Basilica.ro: Ce tehnică preferați pentru ilustrațiile cărților pentru copii?

Corina Petre: Ilustrațiile mele sunt lucrate predominant în acuarelă. Aici am mai multe argumente și pot face chiar o analogie a pigmentului cu personalitatea copiilor. Acuarela este o tehnică care se poate lucra prin transparență. Este plastică, are o vibrație deosebită, este luminoasă și vie, dinamică, versatilă, proaspătă, naturală, și poate fi recomandată copiilor ca tehnică de lucru, fiind inofensivă – nu pătează hainele, se curăță ușor la spălare.

Basilica.ro: Ce surse de inspirație aveți?

Corina Petre: Mă inspiră natura, prin varietatea și diversitatea ei de forme, de mărimi, texturi, culori, interferențe și alternanțe. Mă inspiră alți ilustratori, artiști, creatori de frumos.

Mă inspiră folclorul, văd această legătură strânsă etnicitate-identitate-autenticitate. Mă inspiră copiii: de multe ori, în urma atelierelor pe care le-am desfășurat cu ei, am plecat cu idei noi, cu soluții pentru anumite situații.

Basilica.ro: Există vreo poveste sau un sfânt pentru care aveți sentimente mai speciale?

Corina Petre: Sfântul Nicolae este tatăl meu. Și nu exagerez spunând așa. Pe tatăl meu îl cheamă Nicolae, iar după moartea lui – aveam 11 ani – am simțit constant prezența Sfântului Nicolae în viața mea. Ca unui părinte îi cer sfat, părere, voie când fac anumite lucruri.

Basilica.ro: Cum  împăcați lucrul la cărți cu viața de familie?

Corina Petre: Am două echipe de lucru: cea de la birou – redacția – și cea de acasă – familia. Nu este simplu de împlinit lucrul practic: câteodată le împletesc, îi implic și pe copii, le cer părerea sau îi întreb cum văd, cum înțeleg, cum interpretează ei o imagine. Punctul lor de vedere este important pentru mine că verificare și feedback.

Basilica.ro: Ce au de învățat adulții din viața de familie?

Corina Petre: Adulții să învețe să fie copii. Cred că odată cu copiii noștri renaștem și noi, ne reformulăm, reconstruim. Prezența unui copil în viață noastră este foarte puternică, vie. Copilul este dinamic, spontan și ne solicită atenția, ne implică în descoperirile lui.

Basilica.ro: Cum încurajăm creativitatea copiilor?

Corina Petre: Creativitatea copiilor este nativă. Cred că în primul rând e necesar să nu o oprim, punându-ne ca un bolovan în drumul ei ascendent. Pe măsură ce copiii descoperă lucruri și teritorii noi, își măresc creativitatea, se dezvoltă motric, neuronal, psiho-somatic.

Există activități care solicită un anumit tip de implicare prin exerciții de atenție, concentrare, creativitate. Stimulii și factorii externi pot influența dezvoltarea creativității. Jocurile reprezintă un bun pedagog în explorarea senzorială, motrică.

Activitățile artistice sunt foarte importante pentru copii. Există o etapă de dezvoltare a cortexului care poate fi stimulată prin aceste activități. Beneficiile sunt: creșterea dexterității prin activități practice; dezvoltarea limbajului plastic; dezvoltarea creativității; stimularea lucrului în echipă.

Pe termen lung, abilitățile artistice sunt benefice în viața viitorului adult, pentru că procesul creativ ne ajută să identificăm soluții în anumite situații. Fiind creativi, avem o viziune extinsă într-un anumit context.

Pe scurt: prin jocuri, ateliere, activități practice, interacțiune directă cu oamenii și materia, prin ieșiri în natură, la țară, prin interacțiune cu animale și plante, prin jocuri de rol și jocuri cu resurse limitate, copiii cresc frumos!

Sursa foto: Arhiva personală

Comentarii Facebook


Știri recente