Obștea Putnei l-a pomenit pe Pr. Iraclie Porumbescu: A asistat la deschiderea mormântului Sf. Ștefan cel Mare

Obștea Putnei l-a pomenit sâmbătă pe Părintele Iraclie Porumbescu, tatăl compozitorului Ciprian Porumbescu și primul poet și prozator modern al Bucovinei. Starețul Melchisedec Velnic l-a numit „un slujitor desăvârșit, un dascăl și un stâlp al comunității”.

După slujbă, părintele stareț a făcut o scurtă biografie a preotului, care a trecut la cele veșnice în 13 februarie 1896.

S-a născut la 9 martie 1823, la Sucevița, într-o familie de țărani români. Tatăl său se numea Atanasie și era pălimar la biserică, iar din 1840 a devenit vornic – un fel de primar – al Suceviței. Pe mama sa a chemat-o Varvara și era din satul Marginea, din apropiere.

„Numele de familie era Golembiovski, dar, fiind vorba de un român, probabil era o traducere în poloneză a termenului «porumbel», traducere realizată după anexarea Bucovinei de către Imperiul Austriac. În poloneză, «golumb» înseamnă «porumbel»”, a explicat Arhim. Melchisedec Velnic.

Abia la bătrânețe, în 1881, a reușit să poarte și legal numele românesc de familie – Porumbescu – nume pe care de altfel l-a folosit ca pseudonim literar încă din perioada studiilor de Teologie făcute la Cernăuți.

Obștea Putnei l-a pomenit sâmbătă, 11 februarie 2023, pe Părintele Iraclie Porumbescu, tatăl compozitorului Ciprian Porumbescu și primul poet și prozator modern al Bucovinei. Foto: Mănăstirea Putna

Tânărul Iraclie s-a format sub îndrumarea Starețului Ghenadie Platenchi de la Mănăstirea Putna, care îl și botezase, pe când era călugăr la Mănăstirea Sucevița. Cealaltă persoană importantă din formarea lui a fost profesorul de limba română Aron Pumnul de la Gimnaziul din Cernăuți.

„Putem spune că aici, la Cernăuți, Părintele Iraclie și-a definitivat perioada de formare, ca preot ortodox, cu o credință statornică și vie, și literat patriot – un român în adevăratul sens al cuvântului”, a spus starețul Putnei.

Ca student teolog și poet, în casa familiei Hurmuzachi din Cernăuți, tânărul Iraclie l-a cunoscut și pe poetul Vasile Alecsandri, care l-a îndemnat să culeagă folclor din satele bucovinene.

„Din momentul studenției la teologie, erau evidente cultura și dragostea lui față de neam, răsărite din pământul roditor al credinței. Era pregătit să devină păstor de suflete și un mărturisitor al neamului românesc”, a spus Arhim. Melschisedec Velnic.

În 1850, s-a căsătorit cu poloneza Emilia Clodnițchi, fiica pădurarului din Voievodeasa, care a trecut la ortodoxie. Cununia a avut loc în Biserica Înălțarea Sfintei Cruci din Volovăț, ctitorie a Sfântului Ștefan cel Mare.

Obștea Putnei l-a pomenit sâmbătă, 11 februarie 2023, pe Părintele Iraclie Porumbescu, tatăl compozitorului Ciprian Porumbescu și primul poet și prozator modern al Bucovinei. Foto: Mănăstirea Putna

Iraclie Porumbescu a fost hirotonit preot și a slujit Șipotele Sucevei (astăzi Vinița, în Ucraina), începând cu 1850. În coliba din bârne din această localitate s-a născut, în 14 octombrie 1853, Ciprian Porumbescu, cel de-al doilea copil din cei nouă ai familiei.

În 1856, Părintele Iraclie Porumbescu  a fost de față la deschiderea mormintelor domnești din Mănăstirea Putna, despre care a publicat o relatare emoționată.

„Aici ajunse încordarea tuturora la cel mai mare grad şi tăcerea ce o urmă, un minut, fu atât de adâncă şi universală, încât se auzeau cum bat inimile în fiecare piept; şi cum clipita aceasta fu, într-adevăr, sacră!” a scris ulterior preotul. „Nu se văd, acum, ochi fără de lacrimi şi chiar şi cei de alt neam, care se aflară de faţă la acest minut grandios şi istoric, sunt cu adevărat mișcați şi cutremuraţi în cea mai adâncă adâncime a inimii lor!”

În 1857, Părintele Iraclie a fost trimis paroh la Boian (astăzi în Ucraina), unde a împăcat oamenii și a aplanat conflictele interconfesionale.

A slujit apoi la Stupca, unde, în 1866, a ajutat comunitatea care trecea printr-o foamete cumplită. În acea perioadă a ajuns în familie vioara la care avea să cânte Ciprian Porumbescu. Părintele a hrănit un lăutar bătrân, de la care i-a rămas o vioară veche, la care nu se mai putea cânta.

Medalioane comemorative instalate pe zidul de incintă al Mănăstirii Putna la 150 de ani de la Prima Serbare de la Putna a românilor de pretutindeni. La serbare a participat compozitorul Ciprian Porumbescu. Acesta i-a spus tatălui său, Părintele Iraclie: „Tatăl, am cântat Daciei întregi!” Foto: Mănăstirea Putna

Părintele Iraclie a trimis mai târziu vioara înnegrită și stricată la un lutier din Liov, care i-a oferit pe ea  o sumă considerabilă. Părintele însă, impresionat de amintirea bătrânului lăutar, a refuzat să o vândă. S-a dovedit mai târziu că vioara avea peste 200 de ani vechime.

După moartea prematură a fiului Ciprian, în 1883, la doar 30 de ani, Părintele Iraclie s-a mutat ca paroh la Biserica de lemn din Frătăuții Noi, unde a fost și învățător. Pentru a-i sprijini pe locuitorii satului, a organizat cursuri de îndeletniciri casnice, le-a adus instructori și unelte.

Părintele Iraclie Porumbescu a trecut la cele veșnice în 13 februarie 1896 și a fost înmormântat la Frătăuții Noi. În 1971, când s-a inaugurat complexul muzeal de la Stupca, rămășițele sale pământești au fost reînhumate alături de cele ale fiului Ciprian Porumbescu, și ale soției Emilia, la Stupca.


Slujba de Pomenire oficiată pentru Părintele Iraclie Porumbescu la Mănăstirea Putna: video aici.

Manifestarea s-a înscris în contextul anului 2023, declarat „Anul cultural Ciprian Porumbescu”.

Foto credit: Mănăstirea Putna

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente