Biserica „Buna Vestire”, al doilea obiectiv al Ansamblului arhitectural „Gavril Drugănescu”, din satul Stoenești, județul Giurgiu, aduce în prezentul acestui mileniu agitat liniștea, luminoasa evlavie, credința și frumusețea unei epoci trecute, exprimate în imagini senine, grăitoare, de mâna unor meșteri care au ucenicit la școala inegalabilului zugrav Pârvu Mutu, în secolul al XVIII-lea. Dar, cum o biserică este înălțată să rezoneze nu doar pe orizontala timpului, ci și pe verticala veșniciei, sfântul lăcaș binevestește și astăzi, cu aceeași forță, cuvântul Celui ce este Cuvânt.
O troiță de lemn, care crește parcă din trupul răsfirat al unui pom, te oprește spre a te închina acum, aici, lângă conacul Drugăneștilor, de pe malul stâng al Sabarului, înainte de a porni mai departe, spre a îngenunchea și a te ruga în biserica familiei boierești, ce străjuiește somnul adormiților de peste veac. Facem această oprire, respirare necesară a sufletului, care se pregătește să se curățească și să se înalțe în biserică, deopotrivă cu sufletele ctitorilor, slujitorilor și credincioșilor, până în fața tronului Celui ce vindecă, Celui ce mântuie. Apoi, pășim dincolo de pragul bisericii, împuținați la cuvinte, căci în fața frumuseții și sfințeniei nu este loc nici măcar de mirare.
Ctitori și sfinți, întru veșnicie
Biserica „Buna Vestire”, din cartierul Drugănești al satului Stoenești, comuna Florești-Stoenești, a fost ridicată de Gavril Drugănescu, vel vornic de Târgoviște, în 1723, iar fresca, după cum spune inscripția din pridvor, a fost executată în 1724. Reparațiile efectuate de paharnicul Dumitrache Drugănescu, după cutremurul din 1838, i-au denaturat înfățișarea originală, de biserică boierească, adică fără turlă, așa cum este înfățișată în tabloul votiv al ctitorilor. Dar ceea ce o individualizează în mod special este pictura în frescă, executată de zugravii Toma, Bratul, Petre și Stroe, conduși de popa Nicolae, meșteri care au ucenicit în școala marelui Pârvu Mutu.
De peste tot ne privesc sfinți aureolați, luminați la chip cu strălucire, ce vine din cer, căutând parcă să ne cuprindă pe fiecare în parte și să ne îndrepte curați spre Judecata din urmă, acolo unde tronează Iisus Hristos, către care se îndreaptă Maica Lui și Înaintemergătorul Ioan.
Remarcabile sunt portretele ctitorilor, „Jupan Gavriil Drugănescul, vel vornic dă Târgoviște” cu copiii și „Jupâneasa dumnealui Vișica” (a doua soție), împreună cu Matei, copilul ei. Apoi, pe peretele sudic, comisul Teodor Drugănescu cu jupâneasa Ioana, părinții ctitorului, iar pe peretele nordic, Jupân Staico și căpitanul de dorobanți Vladu. Regăsim în tabloul votiv și portretul lui Preda Drugănescu, „spudeul” – adică studentul în Occident, redat cu perucă, după moda Apusului, „cel fără de țară”, cum spune o inscripție.
În urma reparațiilor din 1841, de pe vremea paharnicului Dumitrache, când au fost înlocuite chipurile unor ctitori cu altele, a rezultat cel mai tulburător tablou votiv din această biserică: portretele paharnicului Dumitrache și soției sale Smaranda Bălăceanu, care se țin de mână, suprapuse celui al unui alt ctitor. În dreapta pronaosului se află o piatră de mormânt, sub care se odihnesc logofătul Staico, părintele lui, Tudor Portar, jupâneasa Maria, prima soție a ctitorului Gavril Drugănescu, și „cocoana” Calița.
O parohie tânără, vie și foarte activă
„Parohia noastră se numește Drugănescu și se află în hotarul de nord al Episcopiei Giurgiului, pe malul stâng al râului Sabar, la 30 km de București. Prin purtarea de grijă a Preasfințitului Ambrozie, episcopul nostru, parohia a fost înființată în 2012. Deși biserica este din secolul al XVIII-lea, a funcționat mult timp ca filie a Parohiei Stoenești. Suntem puțin peste 300 de familii, însă niciodată credincioșii noștri nu au abandonat acest lăcaș. Aici s-a slujit permanent, iar biserica s-a bucurat de atenția credincioșilor, nu numai pentru frumusețea frescelor ei, ci și datorită faptului că este înconjurată de cimitir, localnicii având un respect deosebit pentru cei adormiți. Suntem o parohie activă. Slujesc aici cu mare bucurie, cu dragoste și cu sentimentul împlinirii duhovnicești”, ne-a mărturisit părintele paroh Daniel Preoteasa.
„Oamenilor, videți pre Mihail cum stă cu sabia goală în mână”, ne îndeamnă Arhanghelul Gavriil de pe ușa îngerească de sud a altarului. „Oamenilor, cel ce nu intră cu frica lui Dumnezeu în biserică și n-curat fiindu, acela va pieri de sabie”, ne avertizează Arhanghelul Mihail de pe ușa îngerească de nord a altarului.
Cu împăcare și grijă ca sabia Arhanghelului Mihail să rămână mereu goală, ieșim în pridvor, tăcuți, copleșiți de taină și frumusețe. Aici, ochii ni se opresc pe Tronul Hetimasiei, simbolul autorității divine, și ne închinăm instrumentelor patimilor – crucea, sulița, trestia și buretele – și Evangheliei, pe care stă Duhul Sfânt în chip de porumbel, îndepărtând de la ființa noastră toată grija și zgura vremurilor în care ne nevoim, ca să putem urca în curăție spre poarta de răsărit a veșniciei…
(Reportaj publicat în Ziarul Lumina din 9 iulie 2013, apărut sub semnătura lui Dumitru Manolache)
