Noile manuale de Istorie Bisericească Universală au fost lansate la Sibiu

Noile volume de Istorie Bisericească Universală au fost lansate miercuri la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu.

Lucrarea de proporții considerabile este realizată prin participarea cadrelor didactice care predau această disciplină la facultăţile de teologie din București, Sibiu și Cluj, este menționat pe site-ul Mitropoliei Ardealului.

La eveniment au participat IPS Laurențiu Streza; pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, coordonatorul colecției; pr. prof. univ. dr. Constantin Necula, prodecanul facultății sibiene; cadre didactice și studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu.

La începutul manifestării, pr. prof. univ. dr. Constantin Necula a prezentat importanța celor două volume cuprinse în Colecția Cursuri, Manuale și Tratate de Teologie Ortodoxă a Editurii Basilica a Patriarhiei Române.

„Având în vedere această lansare de volume asupra Istoriei Bisericești Universale, gândul m-a dus automat la părintele profesor Aurel Jivi și la toți ceilalți care ne-au format în domeniul acesta, făcându-ne prieteni cu marii profesori de Istorie Bisericească Universală. Acum avem la dispoziție această lansare minunată din seria pe care Editura Basilica o realizează cu manuale și tratate de teologie muncite și coordonate de părintele Viorel Ioniță, consilier onorific al Părintelui Patriarh”, a menționat pr. prof. univ. dr. Constantin Necula.

Ierarhul a menționat câteva repere academice ce au permis pr. prof. dr. Viorel Ioniţă să aibă o viziune de ansamblu.

„Ne bucurăm că voi, studenții, veți avea acum posibilitatea să vă informați direct de la o sursă foarte generoasă. Manualul nu este totul într-o cercetare, într-o pregătire, dar este elementul fundamental, de la care se pornește apoi în elaborarea și aprofundarea unor subiecte spre care vă veți simți atrași pentru că aceste manuale vă oferă și o bibliografie generoasă”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Iniţiativa de elaborare a acestei colecţii de Tratate, manuale şi cursuri de teologie îi aparţine Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, rostul lor fiind acela de a oferi o bază teologică comună pentru toţi profesorii şi studenţii de la facultăţile de teologie din Patriarhia Română.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente