Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a sfințit vineri biserica Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Nocrich, județul Sibiu, întemeiată în 1990 pe locul unui vechi așezământ monahal distrus în secolul al XVIII-lea de Generalul Bukow.
Ierarhului i s-au alăturat în slujire Arhim. Ioachim Tomoiagă, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, Pr. Andrei Iancu, Protopop de Agnita, Protos. Emilian Man, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Sibiu, și alți slujitori ai sfintelor altare.
La eveniment au fost prezenți Ciprian Olinici, Secretar de Stat pentru Culte, Adrian Mușoaie, primarul comunei Nocrich și personalități ale Sibiului.

„Maica Domnului are toate însușirile pe care noi ni le putem imagina pentru o ființă umană. Pe ea a învrednicit-o Dumnezeu să cuprindă în sine să întruchipeze două lucruri contradictorii: să rămână fecioară și totodată să fie Născătoare de Dumnezeu”, a subliniat Mitropolitul Ardealului.
„Sărbătoarea aceasta cu care începem anul bisericesc ne dă putere şi curaj, aducând cinstire celei mai apropiate şi dragi fiinţe – mama. Fiecare dintre noi recunoaştem că am venit pe lume prin jertfa şi dăruirea mamei noastre”, a adăugat Părintele Mitropolit.

„Mamele noastre nu se mai raportează acum la Eva cea dintâi, ci la Maica Preacurată, care este cea mai apropiată fiinţă de Fiul ei, pe Care L-a purtat în pântece”.
La finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a acordat Protos. Teodor Popa, duhovnicul mănăstirii, ordinul „Mitropolit Ioan Mețianu” pentru clerici, maicii starețe, monahia Marina Matei, i-a oferit Ordinul „Anastasia Șaguna”.
Părintele mitropolit i-a dăruit Secretarului de Stat Ciprian Olinici o icoană a Maicii Domnului.

Au fost acordate acte de cinstire celor care au ajutat la ridicarea bisericii, precum și pentru obștea mânăstirii.
Lucrările la biserica nouă au început în 2004, iar în 2008 s-a oficiat prima Sfântă Liturghie. Biserica este din cărămidă, pe structură de beton, după un plan întocmit de arh. Dorin Adam Ștefan. Are formă de cruce, cu două abside laterale semicirculare și o turlă centrală.

Sfântul locaș a fost ctitorit de către obștea mănăstirii, sub îndrumarea și cu osteneala Maicii Starețe Marina Matei și a Protos. Teodor Popa, duhovnicul mănăstirii, susținuți de credincioșii din zonă și de pretutindeni.
Foto credit: Mitropolia Ardealului
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews





