Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei) (Matei 15, 21-28)
În vremea aceea a venit Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului. Și, iată, o femeie cananeeancă, din acele ținuturi, ieșind striga zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol. Iisus însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; și, apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau zicând: Dă-i drumul că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești! Și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela.
Pericopei Evangheliei Duminicii Cananeencei i-am putea da un titlu: Ne place acest Iisus? Răspunsul ar putea fi unul simplu: Nu la început, dar Da la sfârșit.
Însă atâta timp cât poate exista un Nu cu privire la Dumnezeu, în raportul Lui cu omul, trebuie să analizăm în ce constă acest Nu. Este adevărat că multora dintre noi, în funcție de felul în care Dumnezeu răspunde intereselor noastre, ne place de El sau nu ne place.
Evanghelia de azi ne poartă, ce-i drept, între Nu și Da, însă oscilația e dată numai de faptul că nu putem pătrunde în taina pedagogiei lui Dumnezeu față de om.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
