Tronul celor patru monarhi ai României, primul manuscris al imnului național și alte obiecte din patrimoniul a peste 20 de muzee din țară vor fi expuse la Muzeul Țăranului Român. Expoziția va fi vernisată pe 9 noiembrie la sala Tancred Bănățeanu, informează Agerpres.
Expoziția este organizată de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
În proiectul expozițional „,Museum Meets Museum” sunt implicate peste 20 de centre muzeale din țară.
„Ceea ce veţi vedea şi aprecia a fost rezultatul unui efort colaborativ impresionant care a implicat participarea a peste 20 de muzee de diferite tipuri şi domenii”, a declarat pentru Argerpres Dragoş Neamu, Coordonator al Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Proiecte Culturale la Reţeaua Naţională a Muzeelor din România.
Tronul regal face parte în prezent din patrimoniul Muzeului Golești, județul Argeș.
La expoziție vor fi prezentate mai multe exponate, precum obiectele de steampunk realizate de poetul Traian T. Coşovei, prima maşină de spălat, construită exclusiv din materiale naturale locale, piese din tezaurele dacice de la Sângeru de Pădure sau Cehei și vasul de tip askos descoperit în necropola fostului Orgame.
Expoziţia, deschisă până pe 31 decembrie, va putea fi vizitată de marți până duminică între 10:00 și 18:00.
Preţul unui bilet este de 12 lei pentru adulţi, 6 lei pentru pensionari, şi 3 lei pentru elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap.
Sursă foto: Facebook / Muzeul de Artă al României





