Moment aniversar în Arhiepiscopia Aradului

În fiecare an, în zilele de 28 noiembrie şi 2 decembrie, Arhiepiscopia Aradului se află în sărbătoare.  Astfel, în acest an, în data de 28 noiembrie 2016 s-au împlinit șapte ani de la ridicarea la rangul de Arhiepiscopie a eparhiei arădene. Totodată, ziua de 2 decembrie marchează instalarea în scaunul de episcop al Întâistătătorului ei, eveniment petrecut în urmă cu 32 de ani, notează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Aradului.

În ziua de vineri, 2 decembrie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Veche a Aradului. La eveniment au participat clerici și credincioși din Eparhie și membrii ai Consiliului Parohial. În cadrul slujbei au fost rostite în mod solemn rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate asupra Arhiepiscopului Aradului, precum şi asupra clerului şi credincioşilor.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele Traian Micoroi a adresat Înaltpreasfinţiei Sale, în numele soborul preoţilor şi diaconilor, un cuvânt de mulţumire și felicitare. La rândul său, Arhiepiscopul Aradului a rostit un cuvânt în care a enumerat principalele evenimente istorice sărbătorite în aceste zile în întreaga țară și mai ales cele din Municipiul Arad.

În continuare, în sala de festivități a reședinței arhiepiscopale, a avut loc o recepție cu ocazia sărbătoririi intronizării Înaltpreafinției Sale. La eveniment au participat membrii ai Centrului eparhial,  preoți din municipiul Arad,  oficialităţile judeţene şi locale, precum și numeroși credincioși.

Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest Vasile Goldiş din Arad a transmis, în numele comunităţii academice arădene, asigurarea înaltei aprecieri faţă de activitatea şi personalitatea ierarhului sărbătorit. De asemenea, cuvinte de felicitare a rostit și Remus Tănase, președintele ANATECOR Arad, înmânându-i Înaltpreasfinției Sale o Diplomă de prețuire.

La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a mulţumit lui Dumnezeu pentru tot ceea ce a realizat în acești ani spre binele Bisericii străbune. De asemenea, ierarhul a adresat un cuvânt de mulțumire şi celor prezenți.

 

Comentarii Facebook


Știri recente