Modele de relaţii stat-culte la nivel european prezentate la Palatul Patriarhiei

La Palatul Patriarhiei din Bucureşti se desfăşoară până în 9 iunie 2019 Conferinţa internaţională Relaţiile între stat şi denominaţiunile religioase în Uniunea Europeană.

Sesiunea inaugurală a fost moderată de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, care a prezentat câteva aspecte ale relaţiei stat-culte în UE.

„La nivelul european relaţia dintre state şi biserici sau alte culte religioase este marcată de specificul istoric religios şi socio-cultural al fiecărei ţări şi nu există un regim european al cultelor sau o perspectivă uniformă a relaţiei dintre stat şi culte”.

„De aceea, simpozionul are această menire să ne familiarizeze cu modelele de relaţii dintre stat şi biserici sau denominaţiuni religioase în general”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

A urmat cuvântul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel care a vorbit despre „Importanța cooperării dintre Biserică și Stat în context european”.

„Legislația românească actuală privitoare la relația Stat-Biserică reflectă, așadar, într-o oarecare măsură, faptul că România este unica țară cu populație majoritar neolatină, dar de tradiție ortodoxă, aparținând Orientului creștin, prin viața sa eclezială, dar și Occidentului, prin latinitatea sa lingvistică”.

Potrivit Patriarhului Daniel, această unică specificitate constituie o responsabilitate proprie României de a contribui și din punct de vedere spiritual și cultural la promovarea cooperării în Uniunea Europeană, „în special în ceea ce privește buna cooperare dintre Stat și denominațiunile religioase”.

În timpul sesiunii de deschidere a evenimentului, Consilierul prezidenţial Sergiu Nistor de la Departamentul Cultură, Culte şi Centenar a vorbit despre exemplul oferit de România în relaţia stat-culte.

„Pornind de la realitatea noastră istorică, România dă un exemplu de dialog consistent şi constant cu structurile vieţii religioase. Astfel, statul român mediază un angajament permanent pentru o societate a toleranţei şi a înţelegerii dintre confesiuni”.

„Expresie a unităţii în diversitate a Europei, societatea românească îşi vede viitorul ca o fructificare a importantelor sale valori identitare. Ele pot fi reunite inclusiv prin contribuţia importantă a cultelor într-un proiect de coeziune legând generaţiile prin trăinicia solidarităţii şi a toleranţei”.

Una dintre alocuţiunile susţinute i-a aparţinut Domnului Victor Opaschi, Secretarul de Stat pentru Culte.

El le-a explicat participanţilor că „România este privită ca un model echilibrat la nivelul Uniunii Europene în privința relației dintre stat și culte, reușind prin acest lucru să devină un partener solid, dar și un exemplu de urmat”.

„Acest lucru se datorează și legislației foarte consensuale și democratice în domeniu”, a mai precizat Domnul Victor Opaschi.

Conferinţa este organizată de Secretariatul Stat pentru Culte şi Patriarhia Română, în contextual exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

La eveniment participă ierarhi român i şi străini, profesori specialişti de la universităţi cu renume din ţară şi străinătate, clerici și alți invitați, care susţin prelegeri.

Conferinţa se desfăşoară până duminică pe patru sesiuni de lucru care vor trata două teme principale: „Modele ale relaţiilor dintre stat şi denominaţiunile religioase în Europa” și „Provocări și perspective privind viitorul relațiilor dintre stat și denominaţiunile religioase în Europa”.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Comentarii Facebook


Știri recente