Plecând de la îndemnul textului apostolic duminical privind urmarea lui Hristos (I Corinteni 4: 9-16), și empatizând cu cei peste 1.400 de tineri prezenți la ITOM 2019, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a întrebat retoric în cadrul predicii sale:
Dar de ce să-L urmez eu pe Hristos? (…) De ce să particip eu la o Întâlnire a tinerilor ortodocși din Moldova când nu departe de aici, peste dealuri, este un mare festival de muzică în care sunt chemați în mod special tinerii acestei țări, unde am muzică, petreceri, băutură?
„De ce să aleg eu să merg în această dimineață aici la biserică și nu dincolo, împreună cu alții?”, a continuat ierarhul oferind și răspunsul: „Ați făcut aceasta pentru că doriți să-L urmați pe Hristos”.
„Ați simțit nevoia, ce-i drept, să vă și întâlniți între voi, să participați la o muzică bună, să vă înlănțuiți într-un dans care este asumat creștinește și românește, într-o anumită decență și iată, să participați la Sfânta Liturghie”, a continuat Înaltpreasfinția Sa.
„Avem nevoie imensă de oameni care-L urmează pe Hristos. Societatea românească are nevoie de tineri care se regăsesc în relația lor cu Domnul Hristos”, a continuat Părintele Mitropolit.
Făcând referire la tema ITOM 2019, Mitropolitul a spus că tinerii creștini sunt „în cetate” ca „un sânge curat ce alimentează organismul lăuntric care are prea multe impurități”, ca „un oxigen nepoluat”.
„Precum sângele martirilor de altădată constituia sămânța înmulțirii creștinilor așa voi constituiți o sămânță și voi supuși unui fel de martiraj; pentru că ne dăm seama de presiunea exercitată asupra voastră, de cântecele de sirenă care încearcă să vă fure lăuntrul curat și să-l ducă pe alte văi și dincolo de alte dealuri”
„Societatea românească are nevoie de voi ca sămânță să se înmulțească creștinii ca și alții să vadă cât de Bun și cât de Dulce este Domnul”.
Voi dați mărturie că se poate! Se poate să fii și tânăr și creștin deopotrivă. Se poate să mergi și la biserică și să fii plin de bucurie. Se poate să fii rob al lui Dumnezeu și, în același timp, nespus de liber. O libertate pe care alții n-o au.
Mitropolitul Teofan a slujit duminică la Catedrala Mitropolitană din Iași împreună cu Episcopii Veniamin al Basarabiei de Sud și Antonie de Bălți.
Sfânta Liturghie a reprezentat evenimentul final al Întâlnirii tinerilor ortodocși din Moldova (ITOM) care a adus în fața participanților personalități precum: Pr. Visarion Alexa, Adrian Papahagi, Mihai Neșu, dar și Ansamblul cameral de muzică veche Anton Pann.
Foto credit: Media ITOM 2019