Mitropolitul Nicolae: Duminica Ortodoxiei ne descoperă o lucrare minunată a lui Dumnezeu în istoria mântuirii

Prima duminică din Postul Mare, sau Duminica Ortodoxiei, a fost consacrată de Biserică cinstirii sfintelor icoane. În acest context, Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a transmis un mesaj pastoral în care a subliniat importanța sărbătorii care „ne descoperă lucrarea minunată a lui Dumnezeu în istoria mântuirii”.

Sărbătoarea amintește de evenimentele din 11 martie 843 și de victoria Ortodoxiei împotriva tuturor ereziilor.

„Cunoaștem cu toții că prima duminică a Postului Sfintelor Paşti este numită Duminica Ortodoxiei și că ea a fost instituită în anul 843, la încheierea perioadei Sinoadelor Ecumenice, pentru a mărturisi biruinţa credinţei ortodoxe asupra tuturor ereziilor, biruinţă sintetizată în restabilirea cultului icoanelor”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Cu toate acestea, Părintele Mitropolit a subliniat că este, mai puțin cunoscut, faptul că „această sărbătoare a Ortodoxiei s-a suprapus peste vechea comemorare a profeților Moise, Aaron și Samuel atestată cel puțin din epoca patriarhului Gherman al Constantinopolului († 740)”.

„Postul Mare era plin odinioară de comemorări biblice: în Săptămâna a 2-a era comemorat Noe, în Săptămâna a 4-a jertfa lui Isaac și în Săptămâna a 5-a Isaac însuși. Despre aceste comemorări ne vorbește cu amănunte Macarios Simonopetritul în lucrarea sa excepțională despre Triod”, a adăugat ierarhul.

Duminica Ortodoxiei, sărbătoare a prorocilor

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a explicat faptul că Duminica Ortodoxiei a rămas în strânsă legătură cu sărbătoarea închinată prorocilor, întrucât „profeții au anticipat și au vestit Întruparea Cuvântului pe care o mărturisesc icoanele”.

„Sf. Ioan Damaschin semnala deja, în discursurile sale despre icoane, analogia ce există între acestea și vedeniile prorocilor. Aceștia n-au privit vedeniile care le-au fost date cu ochii sensibili, ci cu ochi duhovnicești, ca și apostolii pe Tabor, și au văzut «icoane» ale lui Dumnezeu, nu ființa Sa”.

„Aceste vedenii erau «imagini» a ceea ce avea să fie dezvăluit pe deplin prin Întrupare. În Legea cea nouă, prefigurările s-au destrămat și vedeniile profeților au fost înlocuite de icoane. După cum știm, icoanele se fundamentează pe Întruparea Fiului lui Dumnezeu, pe faptul că Dumnezeu însuși s-a făcut descoperit oamenilor”.

Vedeniile profeților erau, potrivit Părintelui Mitropolit, „prefigurări ale Întrupării «Icoanei naturale a Tatălui» (Sf. Ioan Damaschin), astfel că ele pot fi considerate «icoane ale acestor icoane» (Macarios Simonopetritul), iar proorocii pot fi sărbătoriți împreună cu sfintele icoane în Duminica I-a a Postului Mare”.

„Prin această dublă sărbătorire, Duminica Ortodoxiei ne descoperă o lucrare minunată a lui Dumnezeu în istoria mântuirii. Căci dacă nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu până la Întrupare, până la asumarea de către Acesta a firii omenești, profeții l-au vestit văzând peste timp, adică înainte de timp, chipul lui Dumnezeu Întrupat. Ziditorul aștepta “plinirea vremii” pentru a Se arăta Mântuitor, iar aleșii Săi, profeții, au avut parte de această descoperire pentru a ține în popor credința trează”, a adăugat la final Mitropolitul celor două Americi.

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente